Asociaţia Naţională a Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere Filiala Argeş caută sponsorizări pentru achiziţionarea unui… clopot. Acesta ar urma să fie amplasat la capela din apropierea Cimitirului Militarilor, dar numai după ce se va ridica turla respectivei capele. Clopotul, care ar costa undeva la 2500 de lei, nu se confecţionează pe toate drumurile aşa că până şi găsirea unui furnizor este treabă dificilă. Conducerea Asociaţiei a făcut un apel şi către Primăria Piteşti pentru a-i sprijini în achiziţionarea acestui obiect. „Am făcut un apel ferm şi către Primăria Piteşti pentru a ne sprijini. O parte din bani îi avem şi noi, s-a implicat şi preotul de garnizoană pentru a găsi fonduri, însă mai întâi trebuie ridicată turla şi mai este nevoie şi acolo de bani. Sperăm să rezolvăm această problemă, mai ales că membrii noştri au solicitat achiziţionarea unui clopot la capelă”, spune colonelul Alexandru Ţânţarcu.
Rezerviştii militari strâng bani pentru clopot

Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Lasă un comentariu