Peste cinci miliarde de lei au plecat din bugetul României către Uniunea Europeană, în mai puțin de cinci ani, sub forma contribuției calculate în funcție de cantitatea de deșeuri de ambalaje din plastic nereciclate. Suma, echivalentă cu aproape un miliard de euro, scoate la iveală costurile uriașe ale unui sistem de colectare și reciclare care continuă să aibă probleme majore.
România plătește anual sute de milioane de lei la bugetul Uniunii Europene pentru ambalajele din plastic care nu ajung să fie reciclate. Potrivit unei analize realizate de Deloitte România, pe baza datelor Ministerului Finanțelor, contribuțiile achitate în perioada 1 ianuarie 2021 – 1 octombrie 2025 au totalizat 5,055 miliarde de lei.
Informațiile au fost prezentate de Agerpres, fiind preluate din analiza semnată de Adrian Teampău, director Taxe de mediu și Economie circulară, și Anca Andrei-Cimbru, manager în cadrul aceleiași divizii Deloitte România.
Nota de plată a crescut de la an la an
Evoluția contribuțiilor arată o creștere semnificativă a sumelor suportate de bugetul României.
- 2021: 568,44 milioane lei
- 2022: 967,52 milioane lei
- 2023: 1,077 miliarde lei
- 2024: 1,32 miliarde lei
- 1 ianuarie – 1 octombrie 2025: 1,126 miliarde lei
În total, România a achitat 5.055.420.257 de lei, echivalentul a aproximativ un miliard de euro.
Practic, numai în 2024, contribuția a fost de peste două ori mai mare decât în 2021.
Acești bani provin din bugetul public și reprezintă o obligație financiară a statului român față de Uniunea Europeană, nu o amendă aplicată individual cetățenilor.
De ce plătește România 80 de eurocenți pentru fiecare kilogram de plastic nereciclat?
Începând cu 1 ianuarie 2021, Uniunea Europeană a introdus o contribuție la bugetul comunitar calculată în funcție de cantitatea de deșeuri de ambalaje din plastic nereciclate.
Cota standard este de 0,80 euro pentru fiecare kilogram de deșeuri de ambalaje din plastic nereciclate, existând mecanisme de ajustare pentru anumite state membre.
Cu alte cuvinte, cu cât cantitatea de ambalaje din plastic care nu este reciclată este mai mare, cu atât crește baza de calcul a contribuției naționale.
Mecanismul urmărește să încurajeze reducerea deșeurilor și dezvoltarea economiei circulare, însă pentru România a devenit o cheltuială bugetară considerabilă.
Europa reciclează mai puțin de jumătate din ambalajele de plastic
Problema nu este exclusiv românească.
Potrivit datelor Eurostat citate în analiza Deloitte, în 2024, la nivelul Uniunii Europene au fost generate, în medie, 35,9 kilograme de deșeuri de ambalaje din plastic pentru fiecare locuitor.
Din această cantitate, numai 15,3 kilograme au fost reciclate, ceea ce corespunde unei rate medii de reciclare de 42,4%.
Diferența, de 20,6 kilograme pe locuitor, arată dimensiunea provocării la nivel european.
În cazul României, analiza atrage atenția asupra necesității îmbunătățirii colectării separate, sortării și reciclării efective a materialelor.
Pubela galbenă nu este suficientă. Ce se întâmplă cu deșeurile după colectare?
Una dintre problemele evidențiate de specialiști este diferența dintre existența formală a unui sistem de colectare selectivă și funcționarea sa efectivă.
Simplul fapt că o localitate dispune de pubele sau saci pentru colectarea plasticului nu garantează că materialele respective ajung să fie reciclate.
Colectarea neregulată, amestecarea deșeurilor după ridicare, sortarea deficitară și lipsa unor informații clare pentru populație pot compromite întregul proces.
O altă problemă este trasabilitatea deșeurilor.
Autorii analizei atrag atenția că trebuie să existe o evidență verificabilă a cantităților colectate, sortate, respinse și efectiv reciclate.
Altfel spus, raportarea unei cantități mari de deșeuri colectate nu demonstrează automat că aceeași cantitate a fost transformată în materie primă reutilizabilă.
Cine răspunde pentru miliardele plătite din bugetul public?
Dincolo de obligația financiară europeană, cifrele ridică o întrebare legitimă: cât de eficient funcționează sistemul românesc de gestionare a ambalajelor din plastic?
Responsabilitatea este împărțită între mai mulți actori: autoritățile centrale și locale, operatorii de salubritate, firmele de sortare și reciclare, producători și organizațiile care gestionează obligațiile de răspundere extinsă a producătorilor.
Specialiștii Deloitte susțin că toate aceste entități trebuie să utilizeze indicatori compatibili, astfel încât cantitățile de ambalaje introduse pe piață, colectate și reciclate să poată fi urmărite și verificate.
Este necesară și o implicare mai mare a companiilor care introduc produse ambalate pe piață, prin reducerea cantității de plastic utilizate, eliminarea componentelor dificil de reciclat și creșterea ponderii materialelor reciclate.
Un miliard de euro care nu a construit automat nicio infrastructură de reciclare
Poate cea mai importantă concluzie a analizei este că plata contribuției către Uniunea Europeană nu rezolvă problema de fond.
Banii virați la bugetul comunitar nu se transformă automat în centre de colectare, stații de sortare sau fabrici de reciclare în localitățile din România.
În același timp, aceste cheltuieli reprezintă resurse bugetare care nu mai pot fi utilizate pentru alte priorități naționale.
Desigur, contribuția este o obligație asumată în cadrul mecanismului de finanțare a Uniunii Europene, iar reducerea ei depinde de îmbunătățirea rezultatelor în domeniul reciclării.
Dar dimensiunea sumelor arată cât de costisitoare poate deveni lipsa unor rezultate concrete.
Aproape un miliard de euro în mai puțin de cinci ani reprezintă un semnal de alarmă pentru autoritățile române. În condițiile în care bugetul public este supus unor presiuni considerabile, îmbunătățirea colectării și reciclării plasticului nu mai poate fi privită exclusiv ca o problemă de mediu, ci și ca una de eficiență economică și responsabilitate în administrarea banilor publici.
Iar întrebarea care rămâne este simplă: cât va mai plăti România pentru plasticul pe care nu reușește să îl recicleze?
