Potrivit Bankingnews.ro, BNR a organizat luni dezbaterea cu tema “10 ani de la izbucnirea Crizei Financiare”, care a avea loc cu ocazia lansării volumului academicianului Daniel Dăianu intitulat ”Emerging Europe and the Great Recession”, apărut la editura Cambridge Scholars Publishing (UK).
Potrivit guvernatorului BNR, Mugur Isărescu, pentru AGERPRES, unul dintre pericolele semnalate de Daniel Dăianu este cel al unui sistem bancar care scapă de sub control şi care ar putea să fie sursa unei noi crize economice.
Făcând referire la situaţia din 2008, Mugur Isărescu a precizat că “rezerva valutară ne-a salvat”, norocul României fiind că a acumulat o rezervă importantă, iar BNR “nu a ţinut foarte mult la dogme, nu a lăsat cursul să fie free-floating.”
Conform sursei citate, rezerva BNR a crescut pentru că banca centrală a cumpărat masiv valută când cursul tindea să se ducă spre 2 lei iar BNR a reuşit să-l oprească la 3,2 lei, deşi ar fi ajutat mai mult nivelul de 3,5 lei.
Articolul întreg pe www.bankingnews.ro


