În urmă cu puțin timp, un grav accident de circulație a avut loc pe Drumul Național 65 B, lângă reprezentanța Ford din Pitești.
Un autocamion cu numere de Dâmbovița, încărcat cu cherestea, s-a răsturnat în afara părții carosabile.
Din accident a rezultat rănirea a două persoane aflate în camion, acestea fiind preluate și transportate la spital. Chiar dacă au fost scurgeri de combustibil, acest lucru nu a pus în pericol siguranța circulației.


