Controversele iscate înjurul Sălii Sporturilor din Piteşti par a-şi fi găsit o rezolvare. Aflată în prezent sub administrarea DJST, arena va fi preluată de Consiliul Judeţean. Acest lucru este confirmat şi de directorul Adrian Bughiu. „S-a purtat o disucţie şi, din câte se pare, luna viitoare se va produce această schimbare, iar Sala Sporturilor va trece în administrarea Consiliului Judeţean Argeş. Eu nu pot decât să îmi doresc ca totul să meargă bine pentru această sală, deşi vorbim aici despre o clădire ce are 40 de ani de când a fost ridicată. Mi-am mai expus punctul de vedere cu privire la acest subiect şi am declarat că eventuale lucrări de amploare la această sală ar face doar să încercăm să întoarcem mortul de la groapă. Repet, ar fi de bun augur pentru tot sportul argeşean ca în oraşul nostru să avem o sală polivalentă de sport care să aibă o capacitate de 3 sau 4.000 de locuri”, a declarat Adrian Bughiu, directorul adjunct al Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Argeş.
Sala Sporturilor va fi preluată de Consiliul Judeţean
Niciun comentariu


