Același loc, aceeași problemă, de data aceasta mult mai acută având în vedere creșterea tot mai mare temperaturilor: zona de depozitare a deșeurilor, din spatele fostului restaurant „Negoiu”, Craiovei spre Smârdan, arată din nou ca o groapă de gunoi. Ce-i drept, de dimensiuni mai mici.
În condițiile în care din nepăsarea cetățenilor, deșeurile respective zac aruncate de multe zile, având în vedere cantitatea lor, nu este exclus riscul de infecții mai ales în cazul celor mici care tranzitează perimetrul respectiv. Trebuie luat în considerare și faptul că la „o aruncătură de băț” de mormanul cu miros pestilențial se află zona cu bănci.
Nu știu cât de plăcut este pentru locatarii blocurilor din împrejurimi care își petrec timpul stând acolo sau pentru simpli trecători care se opresc pentru un moment de odihnă, să inspire miros de deșeuri.
Cum spuneam, problema nu este de ieri de azi. Mai la începutul anului am avut neșansa să „admir” tot un astfel de peisaj, în același loc.
Ce este de făcut, totuși, având în vedere că Municipiul nu duce lipsă de responsabili cu partea de salubritate, de acei oameni care chiar își fac datoria uneori peste cât ar fi necesar? Ce mai lipsește oare? Cumva voința și educația cetățenilor au fost chiar atât de mult înlocuite cu lenea și delăsarea?
CHIAR TREBUIE SĂ VINĂ CEI RESPONSABILI SĂ LUCREZE ÎN PLUS PENTRU CEI CARE NU ȘTIU UNDE SĂ ARUNCE GUNOIUL? Sau este nevoie de măsuri mult mai drastice?