Jucătorii celor de la CS Mioveni s-au întors din cantonamentul efectuat la Poiana Brașov și se pregătesc acum în localitate. Marți ei au avut programat un anternament la sala de forță. Conform secundului Marius Stoica „s-a urmărit viteza de execuţie şi s-a lucrat cu greutăţi mai mici. S-a lucrat pe două grupe, la 15 aparate”. Galben-verzii au programate în această săptămână două meciuri amicale, unul mâine (nr. miercuri) la Bradu de la ora 15 şi altul sâmbătă la Grupul Şcolar, contra celor de la FC Olt. În urma acestor dispute oficialii clubului au anunțat pentru siteul oficial (wwww.csmioveni.ro) că se va stabili şi lotul. „După meciul de sâmbătă se trage linie în privinţa noilor veniţi. 90% se va stabili şi lotul cu care vom aborda partea a doua a campionatului. O să îi vedem în aceste două jocuri pe fotbaliştii aflaţi în probe, fotbalişti care acum sunt la antrenamente cu echipa, iar apoi ne vom hotărî în privinţa lor” a declarat preşedintele Consiliului Director al CS Mioveni, Dumitru Olteanu.
Până acum treupa lui Ion Moldovan a disputat trei jocuri amicale în care au înregistrat rezultate bune (o victorie și două remize): 1-0 contra Chindiei Târgoviște, 0-0 cu Poli Iași și 2-2 contra moldovenilor de la Dunărea Galați.


