Deși mai sunt câteva zile până la primul tur al alegerilor prezidențiale, lucrurile par a nu sta foarte bine în tabăra piteșteană a lui Traian Băsescu. În luna august, la nivel central, Partidul Mișcarea Populară și Partidul Național Țărănesc Creștin-Democrat au încheiat un pact prin care să o susțină, împreună, pe Elena Udrea la alegerile prezidențiale.
Cel puțin în teritoriu, lucrurile nu sunt deloc roz… Liderul PNȚCD Argeș, Gheorghe Dinescu, acuză o lipsă de comunicare cu liderul PMP Cătălin Bulf. Mai rău decât atât, spune Dinescu, pentru promovarea Elenei Udrea țărăniștii nu au primit decât patru banere și… un afiș!
,,Noi, țărăniștii, o susținem în continuare pe Elena Udrea, în ciuda faptului că nu avem o logistică de invidiat, prea mulți bani. Chiar dacă avem doar 1-2% în preferințele electoratului, și voturile noastre contează. Mulți m-au întrebat de ce nu am fost la vizita Elenei Udrea în Argeș, acum voi și răspunde… Nu am fost la vizita Elenei Udrea pentru că nu am fost invitat. Nu pot spune că nu există o comunicare bună cu domnul Bulf, pur și simplu aceasta nu există! Până acum, deși suntem la finele campaniei, nu ne-a fost solicitată prezența niciunei om. Suntem la dispoziția PMP, dar nu suntem în subordinea lor. Deși, oficial, suntem partenerii lor, aceștia nu ne tratează într-un mod tocmai corect,’’ declară Dinescu.


