Scriitorul argeșean Mihail Soare – dublă lansare la Centrul Calderon din Capitală

Vineri, 18 septembrie 2015, Centrul Socio-Cultural Jean Louis Calderon din București a găzduit evenimentul prilejuit de o dublă lansare de autor, fiind vorba de volumele scriitorului Mihail Soare  „Tălmăciri politicale” (publicistică – cuprinzând și editoriale apărute pe argesplus.ro) și „Sfântul Cutare Poetul” (versuri). Ambele au apărut Editura Betta (director Nicolae Roșu). În afară de amintita lansare, evenimentul a fost completat și de o prezentare a poetei Victoria Milescu, cu trei volume („Feeding illusions”, „Bun venit, decembrie” și „Cununa de flăcări”) apărute mai demult la alte edituri. A fost prezentă o adevărată pleiadă de scriitori importanți : Radu Cârneci, Mihai Antonescu, Petru Solonaru, Geo Călugăru, Ioan Rațiu, Camelia Pantazi Tudor, Nică D.Lupu, Vasilica Ilie, Elena Ionescu Colcigeanni, Maria Calciu, Elisabeta Iosif, Eliza Roha, Manuela Golescu, Emil Lungeanu, Lucian Gruia,  Constantin Kapitza, Emilia Dănescu, Ioana Stuparu, Victorița Duțu, Corneliu Zeană, Alexandru Ciocoi și alții. Despre cărțile lui Mihail Soare au vorbit : Emil Lungeanu (un excelent cunoscător al operei autorului, căruia i-a dedicat pagini în mai multe volume de-ale sale), Mihai Antonescu, Eliza Roha, Lucian Gruia. Acesta din urmă, care a scris și prefața cărții „Sfântul Cutare Poetul”, spunea : „Stilul poetului este ceremonios şi ludic, ironic şi autoironic, subtil şi erudit. Referirile culturale, îndeosebi legate de pictură (un alt fel de-a vorbi, interpretând), vizualizează armonios sintagmele. Transcendenţa goală (teoretizată de Hugo Friedrich în celebra sa carte, „Structura liricii moderne”) devine un dans pe sârmă al îngerilor imaginaţi de credincioşi: „Nu vă mai faceți, ca proștii, că nu îi vedeți/ Și orbii v-ar spune că îngerii voștri-s bezmetici și-apteri/ Deși când merg pe sârmă, nu prea sus, par creveți/ Într-atât sunt de mici, prizăriți zodieri/  (…)/ Nu-i mai credeți când vă spun că sunt vii/ Că au misii din ceruri și că tocmai de aia mai cad uneori” (Misii din ceruri). Sfinţii nu au nici ei consistenţă, poetul imaginându-şi că se joacă cu ei ca şi cu nişte țânci năstrușnici: „Mă hârjonesc cu sfinţii prin altare/ Ei îmi înţeapă roata bicicletei,/ Eu le smulg albe penele egretei/ Şi le îndes uimiri prin buzunare/ Când ne-alergăm dând înconjur flaşnetei” (Hârjoana mea cu sfinţii).(…) În spectaculoasele sale metamorfozări, Mihail Soare îmi pare un Radu Stanca muntean, lucid şi orgolios. Tonul baladist, ludic şi bufonard, demitizează până şi poezia. Dar, prin ricoşeu, aceasta îi conferă autorului, sensul vieţii. Poezia lui Mihail Soare va fi savurată de cititorii inteligenţi, căutători de sensuri multiple îndărătul spectacularului lingvistic, dar și de amatorii de finețuri stilistice, cuceriți, și unii și alții, de o ars poetica venită parcă din timpuri netrăite de nimeni, doar închipuite.” Scriitoarea Eliza Roha releva : „Despre cartea de Versuri „Sfântul Cutare Poetul” a domnului Mihail Soare, se poate afirma că este o inedită învălmăşeală poetică, ironică, uşor satirică, cu iz de superbie gâlceavă şi „bombăneală”, dincolo de care pândesc sentimente de înaltă simţire, dezamăgire, tristeţe, revoltă, imposibilitatea unui spirit curat şi demn de a se plia unei lumi în dezagregare spirituală, refăcându-se automat şi la nesfârşit din resturi nepotrivite într-un puzzle greşit. (…) Spirit rebel, polemist, pamfletar, ne oferă o poezie de un autentic spectacol metaforic prin imagini cinematografice ale unor frânturi parcă decupate din realităţi şi vise alambicate, aşezate în mod nefericit într-o panoramă a absurdului poetic, ca replică a absurdului realităţilor pe care le trăim, poetul aflându-se într-o continuă căutare a sinelui rătăcit într-o lume alienată, într-un haos generalizat unde nu poate găsi răspunsuri la întrebări, siguranţa unei credinţe a binelui şi un echilibru interior care să-i confere bucuria şi puterea de a trăi.” La rândul său, Emil Lungeanu preciza, printre altele: „O lucrare foarte importantă care merită să fie strigată în stradă. (…)Titlul „Sfântul Cutare Poetul”, la care nu m-aș fi gândit vreodată, nu este livresc, este enciclopedic, este foarte multă investiţie în această poezie. Mă bucur enorm că Mihail Soare a ales să părăsească pustiul în care stătea izolat, merită infinit mai multă vizibilitate, ajutându-ne să vedem la ce serveşte poezia.” Textul de pe coperta IV a volumului de versuri aparține scriitorului transilvan Daniel Săuca : „Sfântul Soare Poetul” era să scriu… Dar nu am scris. În acest caz, al poemelor lui Mihail Soare, versurile nu sunt deloc solare. Chiar și Fericirile sale „poartă botnițe”, iar Răstignirile, cu subînțelesurile lor multiple, sunt ca de „gutui verzulii ascunse-n sacoșe”. Rândurile din prezentul volum scot la iveală un soi de furie calmă, specifică, de altfel, răfuielilor poetice (de calitate) cu dumnezeii vremurilor, în speranța locuirii în ținutul „unde femeile se scaldă şi ziua şi noaptea şi seara/ în nisip, printre vrăbii, fără pic de ruşine”. Nefiind nicidecum ieremiade ori blasfemiatoare, poeziile lui Mihail Soare deschid o interesantă cale de introspecție literară, și nu numai, nerecomandată, totuși, celor mai slabi de… îngeri & sfinți. O cale paradoxală a unei fericiri greu de dus și, încă și mai greu, de înțeles: „Poeții sunt, domnii mei,/ (am mai spus-o, însă tot nebăgat în seamă am rămas)/cei mai fericiți oameni de pe pământ”.