Marți, premierul Marcel Ciolacu a declarat că se desfășoară o analiză în legătură cu restructurarea facilităților fiscale anunțate de ministrul Finanțelor, Marcel Boloș, referitoare la sectoarele construcțiilor și IT, subliniind că nu vor fi luate decizii grăbite.
„În primul rând, nu voi lua o decizie aici, astăzi, împreună cu dumneavoastră. În al doilea rând, am discutat deja cu reprezentanții constructorilor și nu am ajuns la o astfel de decizie. În al treilea rând, avem facilități de 72 de miliarde. Suntem singurul stat european cu un sistem fiscal în care nu există o cotă unică. Avem 16, 5, 3, 8, 9. Nimeni nu mai știe. Cota unică este cota unică. De aceea se numește cotă unică, altfel i-am spune cotă diferențiată, nu cotă unică. Nu este o perioadă ușoară să vină cu măsuri fiscale, deoarece în perioadele de criză, cu toate că am început să o depășim, dar încă nu avem o creștere economică semnificativă, nu am intrat în recesiune în comparație cu alte state europene și menținem trendul. Atât Banca Mondială, FMI și Banca Națională indică faptul că vom încheia cel puțin cu o creștere economică de 3%. Deci, România nu va intra în recesiune”, a declarat Ciolacu la Ministerul Educației, după o întâlnire de lucru cu ministrul Ligia Deca.
El a menționat că este dificil să intervii în sectorul privat, mai ales fără dialog. „Avem niște reforme de implementat, pe care le numim jaloane. În aceste reforme, începem să eliminăm aceste excepții, deoarece nu mai creăm un climat concurențial. Excepțiile sunt momentane, vin și sunt pentru o perioadă determinată. Nu pot deveni o excepție o regulă, de aceea se numește excepție. Facem o analiză, nu luăm decizii grăbite. Le discutăm în coaliție cu specialiștii”, a transmis prim-ministrul în momentul în care a fost întrebat dacă se va discuta despre eliminarea facilităților fiscale pentru cele două domenii.
Ciolacu a evidențiat faptul că vor avea loc discuții cu constructorii, specialiștii din IT și toți cei care beneficiază de excepții fiscale și este convins că se va găsi cea mai bună soluție.