Zilele trecute, echipa Argesplus.ro s-a aflat la Iași, pentru a documenta un amplu material despre soarta unui mare combinat al României, Fortus, capacitate de referință a industriei grele naționale. Nu este singurul material documentat de vreo televiziune românească pe această temă, însă avem pretenția ca reportajul din următoarele minute să pună pe tapet posibilitatea ca acesta să fie redeschis în viitorul apropiat.
După cum o să aflați din interviul acordat de către Ion Chișcă, directorul combinatului, doi dintre politicienii argeșeni sunt implicați direct în afacerea Fortus. În timp ce unul, președinte al AVAS, se opune redeschiderii și militează pentru lichidarea definitivă a acestuia, un al doilea politician argeșean, la rândul său secretar de stat la Ministerul Economiei, a găsit soluția potrivită pentru ca o parte din acest combinat să fie redeschisă, cu posibilitatea creării a peste 1000 de locuri de muncă.


