Săptămâna aceasta are loc sesiunea specială a examenului de Bacalaureat 2020, organizată pentru elevii care nu au putut participa la prima sesiune din motive de sănătate. Luni a avut loc proba la Limba și literatura română, iar marți proba obligatorie a profilului (matematică pentru absolvenții profilulul real și istorie pentru cei care au studiat la profilul uman). Astăzi absolvenții clasei a XII-a susțin proba la alegere a profilului (chimie, fizică, biologie, informatică la profilul real sau geografie, economie, psihologie, filosofie, logică și argumentare sau sociologie pentru profilul uman).
Mâine elevii vor susține examenul la Limba și literatura maternă, iar rezultatele se vor afișa pe 10 iulie. Contestațiile se vor putea depune în aceeaș zi, în intervalul orar 14:00-19:00, iar rezultatele finale vor fi făcute publice pe 12 iulie. Conform Ministerului Educației și Cercetării, în sesiunea specială s-au înscris 141 de candidați, citează Mediafax.


