Un tânăr de 22 de ani din Câmpulung a ales să îşi încheie viaţa într-un mod crunt, punându-şi ştreangul de gât, pentru un singur motiv, şi anume că nu a luat examenul la facultate. Înainte de a face acest lucru, i-a trimis un sms prietenei sale, prin care a anunţat-o că urmează să se despartă de ea pentru toată viaţa. Vlad Cristinel Manole avea 22 de ani şi a ales să îşi pună capăt zilelor în grădina din faţa casei sale, de craca unui copac. Tânărul a fost găsit de vecini, dar din păcate a fost prea târziu pentru el. Vlad Cristinel era singur acasă, mama sa era la serviciu, iar tatăl său este plecat în cursă, fiind şofer pe tir. Din spusele cunoscuţilor, se pare că tânărul era un băiat cuminte, cu foarte mult bun simţ, şi avea şi o situaţie financiară bună în familie. La faţa locului s-au prezentat oamenii legi care au constatat decesul, fără niciun fel de suspiciune. Trupul neînsufleţit a fost ridicat de la faţa locului şi transportat la morga din Câmpulung, după care Vlad Cristinel a fost înmormântat de familie, rude şi prieteni fără a fi fost băgat în biserică, aşa cum se procedează cu toţi cei care îşi curmă zilele.
Şi-a pus capăt zilelor pentru că nu a intrat la facultate
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
2 Comments



sunteti niste idioti , in primul rand ca nu a fost inca inmormantata, dar asa e cand scrii din auzite si in al doilea rand nu acesta a fost motivul sinuciderii, inainte de a scrie un articol interesati-va iudioti de ziartisti
nu scriu zece insi un articol si nici nu ne verificam unul pe celalalt daca e sau nu cum scrie in articol. asa ca te rog sa te exprimi la singular. multumim.