În această după-amiază, câteva sute de cadre didactice, afiliate Federației Sindicatelor Libere din Învățământ au protestat în fața Parlamentului României, nemulțumiți fiind de noua lege a salarizării. La acest protest au participat mai multe cadre didactice de la SIPA Muntenia, sindicat afiliat FSLI și condus de către profesorul Adrian Voica.
Motivul protestului îl constituie faptul că Senatul României a votat Proiectul Legii – cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, fără să ţină cont de solicitările şi observaţiile federaţiilor sindicale din învăţământ şi sensibilizarea deputaţilor, care urmează să dezbată şi să aprobe, ca for decizional, acest proiect legislativ, se anunță pe portalul mate.info.ro.
Principalele solicitări ale salariaţilor din învăţământ sunt:
- poziţionarea mai bună a personalului din învăţământ în grilele de salarizare;
- acordarea primei tranşe de majorare salarială de la 1 iulie 2017, aşa cum se prevede şi în Programul de Guvernare aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 1/2017;
- eliminarea anomaliilor existente în proiectul legii privind modul de stabilire a indemnizaţiilor de conducere pentru personalul din învăţământ, dar şi privind stabilirea salariilor unora dintre categoriile de personal didactic auxiliar şi personal nedidactic.


