În urmă cu puține momente oficialii celor de la FC Academica Argeșul, echipă adoptată în vară de Primăria Pitești au transmis un comunicat de presă în care anunță despărțirea de principalul Marius Baciu. „Clubul nostru a decis să încheie pe cale amiabilă contractul cu antrenorul Marius Baciu, în urma solicitării acestuia. Academica Argeş Piteşti îi mulţumeşte antrenorului pentru perioada petrecută pe banca tehnică a echipei şi îi transmite că îl aşteaptă să revină în staff cât mai curând posibil.”
Potrivit preşedintelui Dan Lăzărescu, s-au căutat soluţii în această săptămâna pentru că antrenorul Marius Baciu să îşi continue munca începută la Academica Argeş, dar problemele personale ale acestuia sunt în momentul de faţă destul de delicate. Până la finalul sezonului în curs, echipa va fi condusă de directorul tehnic Ciprian Urican.



Acel pechinez de Urican strica toata echipa asta frumoasa…e penibil, jenant, sclav al banilor…un prefacut care e in conflict mereu cu jucatorii si din cauza lui echipa nu progreseaza!