Sâmbătă, 23 mai, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş l-au depistat pe raza comunei Bascov, pe Ion Drăghici, de 46 ani, din oraşul Mioveni, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influenţa băuturilor alcoolice, care iniţial nu a oprit la semnalul regulamentar al poliţiştilor.
Acesta a refuzat testarea cu aparatul alcooltest şi recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Acesta a făcut şi un show de zile mari, fiind aproape de comă alcoolică.
În cauza s-a întocmit dosar penal, conform art. 337 C.P., riscând până la cinci ani de închisoare.
Şofer prins la volan cu o alcoolemie aproape de comă!
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Niciun comentariu


