Condusul atunci când ajungi la o vârstă foarte înintată nu prea ar mai trebui să constituie o ocupație mai ales dacă există și riscul apariției unor probleme grave în ceea ce privește sănătatea.
Este un aspect de care foarte mulți dintre cei care „o viață au ținut de volan” ar trebui să țină cont atât pentru siguranța proprie cât și pentru a celor din jur dacă nu vor să fie în situația petrecută astăzi pe strada Exercițiu,
80 DE ANI, o vârstă frumoasă, o vârstă a liniștii, a amintirilor dar și a acordării în proporție mai mare a timpului dedicat preocupărilor cu care fie am fost deprinși din tinerețe, dar fiind presați de alte griji nu le-am putut da importanța cuvenită, fie le-am deprins pe parcursul vieții. Din păcate, însă, anumite preocupări ar trebui sau va trebui să le cam scoatem din listă fie că vrem, fie că nu.
80 DE ANI (!!!) avea și bărbatul care astăzi, în timp ce se afla la volanul autoturismului personal, a suferit un accident vascular cerebral în momentul când încerca să iasă din parcare. În urma șocului, omul a pierdut controlul volanului avariind două mașini parcate în apropiere.
Un echipaj medical din partea SAJ a fost trimis la fața locului pentru a-l prelua pe șoferul octogenar și a-l transporta la Spitalul Județean.