Centrul Cultural Piteşti în parteneriat cu Şcoala Populară de Arte şi Meserii din Piteşti organizează spectacolul de teatru „Hai să credem tot ce spunem!”. Manifestarea va fi pusă în scenă de elevi ai cursului de actorie din cadrul Şcolii Populare de Arte şi Meserii din Piteşti, coordonat de actorul Adrian Duţă şi va avea loc joi, 5 ianuarie, de la ora 17, în Sala Ars Nova din cadrul Centrului Cultural Piteşti.
Aceeaşi instituţie şi Asociaţia Eurosenior a Pensionarilor din România organizează spectacolul muzical-literar „Floare albastră”, prilejuit de împlinirea a 150 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu. Manifestarea va avea loc marţi, 10 ianuarie de la ora 11, în Sala Ars Nova din cadrul Centrului Cultural Piteşti şi va fi susţinută de Ansamblul „Doruri Argeşene” al Asociaţiei Eurosenior a Pensionarilor din România.
Centrul Cultural Piteşti organizează lansarea cărţii de poezie „Aproape de tine”, de Claudia Bulacu. Evenimentul va avea loc marţi, 10 ianuarie, de la ora 16, în Sala Ars Nova din cadrul Centrului Cultural Piteşti.


