Spionul sovietic Dumitru Penciuc, omul din spatele ascensiunii la președinție a lui Traian Băsescu?

Ieri, una dintre sursele noastre ne-a informat că, în plin ,,război” informațional și mediatic desfășurat în această perioadă, oamenii din servicii și, în particular, chiar spioni dovediți pentru Uniunea Sovietică, ulterior Rusia, au fost în spatele ascensiunii unor șefi de stat din România postdecembristă. Studiu de caz: Traian Băsescu.

Românii, în euforia postrevoluționară, au crezut că au scăpat de oamenii și tarele vechiului regim. Primele zile ale anului 1990 au însemnat un program TV diversificat și atractiv, magazine bine aprovizionate, bașca mult-dorita libertate: de exprimare, de a călători în străinătate, de a face comerț etc. Cât timp românii erau bucuroși că se dă Lambada la televizor și că pot cumpăra blugi turcești de la fiecare talcioc din țară, ,,băieții’’ se reorganizau. Și aici nu ne referim doar la securiștii din ultimii ani ai regimului Ceaușescu, ci și la unii care făceau spionaj în favoarea URSS și care fuseseră trași pe linie moartă, din această cauză, chiar de către colegii lor ceva mai patrioți.

Sunt deja notorii cele trei cazuri ale spionilor sovietici din inima sistemului defensiv românesc Dumitru Penciuc, Nicolae Militaru și Vasile Ionel. Iată ce scria, acum 10 ani, despre cazul Dumitru Penciuc, jurnalistul Antenei 3 Radu Tudor, el însuși suspectat că ar face parte din ,,comunitatea de informații’’ alături de Florian Bichir și mulți alții:

Fostul ministru de interne Victor Babiuc a relatat recent un episod important pentru evolutia Romaniei dupa Decembrie 1989.

Iata ce a spus Babiuc intr-un interviu acordat ziarului Evenimentul zilei :

„Cum am găsit eu Ministerul de Interne? Mai întâi trebuie să vă spun că am fost numit în perioada în care s-a produs ruptura între Petre Roman și Ion Iliescu. Lumea era încă sub influenţa marxismului. Ca şi Ministerul de Interne (…) Era o structură militarizată, cum spuneam. Am găsit mulți militari aduși de la Ministerul Apărării. Printre ei era un secretar de stat spion sovietic pe care l-am dat afară când am aflat”, a mai specificat Babiuc. L-a înlăturat pe spion cu ajutorul altor cadre care l-au demascat înainte ca el să fie numit şeful Internelor. A fost sprijinit pentru că toţi angajaţii erau prea timoraţi ca să se mai opună”.

Sa va relatez o parte din lucrurile pe care le stiu. Si pentru care exista zeci de dosare cu mii de file. 

Spionul sovietic de care a pomenit fostul ministru Babiuc este GENERALUL DUMITRU PENCIUC. Acesta absolvise in anii ’50 Academia Felix Dzerzhinsky a KGB. Penciuc a ocupat diverse functii importante in ierarhia MAI. La sfarsitul anilor ’70-inceputul anilor ’80, colonelul Penciuc impreuna cu o serie de generali de varf ai Armatei Romane au fost trecuti in rezerva sau mutati in economia nationala la ordinul expres al lui Nicolae Ceausescu. Acesta avea toate dosarele Directiei a IV a de Contrainformatii Militare a DSS in care era documentata activitatea spionilor sovietici (KGB si GRU) pe teritoriul Romaniei.

Odata cu Penciuc, Ceausescu i-a scos din Armata si pe generalii Vasile Ionel (desemnat sef al santierului Canal Dunare-Marea Neagra) si Nicolae Militaru (desemnat ministru adjunct al Constructiilor Industriale).

Disparitia lui Nicolae Ceausescu i-a readus in prim plan pe cei trei agenti sovietici. Colonelul Penciuc, generalul Vasile Ionel si generalul Nicolae Militaru au fost primii reactivati sub comanda lui Ion Iliescu in saptamina 24-31 Decembrie 1989.

Penciuc, avansat la gradul de general a fost adjunct al sefului IGP, sef al Trupelor de Paza si Ordine din MAI, apoi secretar de stat si adjunct de ministru in 1991. In acea functie l-a gasit Victor Babiuc cand a fost numit de Petre Roman ministru de interne.

Pentru ca noua structura informativa a MAI – celebra UM 0215 – era compusa din multi fosti ofiteri ai Directiei a IV a, Babiuc a avut acces la informatii consistente despre apartenenta lui Penciuc.

Generalul Vasile Ionel a fost primul numit chiar pe 25 Decembrie in functia esentiala de sef al Marelui Stat Major al Armatei Romana in locul incomodului general Stefan Gusa, cel care a respins ferm intrarea trupelor sovietice in Romania sub pretextul ajutorului “fratesc” in lupta impotriva teroristilor.

Generalul Nicolae Militaru devenise deja ministru al apararii, find ulterior inlaturat in urma revoltei ofiterilor Armatei Romane care protestau impotriva ideii ca un agent sovietic sa conduca Armata.

Ionel a devenit mai apoi consilier prezidential al lui Ion Iliescu pina in 1996. Militaru trecuse pe linie moarta si a mai incercat inca o data cartea Moscovei printr-o candidatura la prezidentiale in 1996. Penciuc devenise seful Asociatiei Cadrelor in Rezerva si in Retragere din MAI, functie din care a fost onorat si avansat de patru ori, pina la general cu patru stele.

Generalii Militaru, Penciuc si Ionel, varfurile de lance ale agenturii sovietice in Romania, sunt astazi morti.

Rămânem la cazul lui Dumitru Penciuc (foto). După cum ați citit mai sus, acesta a fost tras pe linie moartă, pe motiv de spionaj în favoarea URSS, în ultimii ani ai regimului Ceaușescu, reactivat în timpul ,,facerii’’, ca președinte autoritar, a lui Ion Iliescu. Trecem peste etapa din istoria României în care președinte a fost Emil Constantinescu, om care se arăta resemnat către finele singurului său mandat, că fusese învins de sistem, și ajungem la Traian Băsescu.

Multă lume s-a uitat ca la telenovelă la episodul intens televizat, din 2004, când Băsescu plângea cu lacrimi de crocodil ,,Dragă Stolo…!’’. Pentru aceia care își aduc aminte, preluarea candidaturii Alianței DA PNL-PD pentru președinție de către Traian Băsescu de la Theodor Stolojan a fost motivată de presupuse probleme grave de sănătate ale lui ,,dragă Stolo’’. După cum timpul a arătat, Stolo nu a avut nici pe Dracu’, fiind bine-mersi și în ziua de astăzi, însă mișcările au fost altele… Încă din iarna-primăvara lui 2004, cu luni înainte de episodul Stolo, cel care l-a uns prezidențiabil, după o serie de întâlniri și de negocieri cu băieții, pe Traian Băsecu a fost Dumitru Panciuc și camarila sa de tovarăși. Faptul că grupul securistic de interese din jurul spionului sovietic Dumitru Penciuc reușise să supraviețuiască 15 ani de la Revoluție arată nu numai puterea acestuia dar, ne întrebăm noi, dacă nu și puterea ,,prietenului’’ de la Est în a schimba candidați pentru principala funcție în stat după bunul plac. Repet, asta în anul 2004, când România era deja țară membră NATO și an în care se pregătea ca în nici 3 ani să intre și în Uniunea Europeană (din 1 ianuarie 2007). Trebuie precizat că, în momentul ungerii lui Traian Băsescu de către gruparea securistică moscovită la care am făcut referire mai sus, Dumitru Panciuc avea aproape 80 de ani (era născut în 1925). Teoretic, ar fi trebuit să fie la pensie, să-și vadă de nepoți, dar cum din meseria asta ieși doar cu picioarele înainte, cum în jurul lui gravitau și oameni mult mai tineri, tot din sistem, și cum interesele Rusiei au rămas constante, nu e de mirare că a făcut lucrătură ,,bună’’ chiar și pe ultima sută de metri a vieții. În seara victoriei lui Traian Băsescu, printre cei care s-au aflat în piață era și Dumitru Penciuc. Însoțit tot de unii securiști… Poza principală a acestui articol este făcută pe data de 24 ianuarie 2004, chiar în perioada în care Băsescu era ,,uns”, avant la lettre, candidat pentru președinția României. În spatele său, spionul kaghebist Dumitru Penciuc.

Dacă Ceaușescu l-a tras pe linie moartă din cauza spionajului făcut în favoarea URSS, Dumitru Penciuc a fost decorat de două ori de Ion Iliescu. Traian Băsescu, la rândul lui, nu putea rămâne dator pentru faptul că omul rușilor l-a ajutat să ajungă președinte, așa că, prin Decretul 449/27 aprilie 2010, i-a conferit Ordinul Naţional Serviciul Credincios în grad de Mare Ofiţer, cu însemn pentru militari, domnului general în retragere Penciuc N. Dumitru. La un an după acest eveniment, în 2011,  Penciuc avea să aibă întâlnire cu Beria, Troțki și Stalin!

Cine a fost Dumitru Penciuc

Conform Wikipedia,

Dumitru Penciuc s-a născut la data de 6 august 1925, în localitatea Tudora, județul Botoșani. A luptat în cel de-al doilea război mondial ca voluntar în Regimentul 11 Roșiori (1942) din Cernăuți și mai apoi ca radiotelegrafist în cadrul Diviziei 8 Cavalerie – Escadronul de transmisiuni, obținând gradul de caporal T.R.

A urmat cursurile Școlii de Ofițeri de Jandarmi (1946-1948), absolvite în noiembrie 1948 ca șef de promoție. După absolvire, a fost avansat la gradul de sublocotenent (noiembrie 1948) și numit comandant de companie (1948-1952). Timp de un an urmează cursul de comandanți de unități (1952-1953), absolvit iarăși ca șef de promoție și este înaintat la gradul de căpitan (1953).

Este remarcat pentru calificativele obținute la cursuri și numit ca lector la Centrul de Instrucție Cadre a Trupelor de Securitate din Botoșani (1953), apoi șef Birou P.L. și comandant de batalion la Regimentul 1 Securitate București (1953-1955).

În anul 1956, este trimis la studii, cu aprobarea Direcției Generale Politice a MAI, la Institutul MAI Felix Dzerjinski (Felix cel de fier), din URSS, pe care le finalizează în anul 1960 și este înaintat imediat la gradul de maior. Acest institut de învățământ politic sovietic a pregătit generații întregi de KGB-iști. Aici a fost coleg și prieten cu Drăghici Constantin, Manea Marin, Pleșa Aristotel, Briceag Gheorghe, etc. Din anul 1964, a intrat în atenția organelor de contrainformații militare, alături de toți ofițerii care au urmat diferite forme de învățământ în URSS.

Revenit în România, îndeplinește funcțiile de prim-locțiitor al comandantului Școlii de Ofițeri M.I. Oradea (1960-1963), șef Secție Organizare – Mobilizare și șef Secție Pregătire de Luptă în Comandamentul Trupelor de Pază, șef Serviciu în Direcția Învățământ a M.I. (1968-1970). În această perioadă, este avansat la gradele de locotenent-colonel (1963) și colonel (1968).

Colonelul Dumitru Penciuc este numit apoi în funcția de șef de stat major al Comandamentului Trupelor de Pază (1970-1971) și al Comandamentului Trupelor de Securitate (1971-1984). În anul 1982 a obținut titlul de doctor în științe militare, cu o teză despre activitatea Jandarmeriei în război. Apoi, la data de 5 octombrie 1984, a fost trecut în rezervă cu gradul de colonel.

După trecerea în rezervă, colonelul Dumitru Penciuc a fost supravegheat de organele de securitate, interzicându-i-se accesul în unitățile Ministerului de Interne.

Conform declarațiilor unor personalități politice participante la Revoluția din decembrie 1989 și a unor consemnări în unele lucrări referitoare la revoluție, „la trecerea trupelor de securitate, chiar din primele momente ale acțiunilor populare, de partea acestora, un rol important l-a avut col. (rz.) Dumitru Penciuc”. Începând cu ziua de 22 decembrie 1989 el s-a aflat în principalele puncte fierbinți ale revoluției: Radiodifuziune, Televiziunea Română și sediul fostului Comitet Central al Partidului Comunist Român.

După 1989 a fost distins cu medalia și Brevetul de „Luptător cu merite deosebite în Revoluția din decembrie 1989”.

La data de 19 ianuarie 1990, colonelul Dumitru Penciuc din Ministerul de Interne a fost înaintat la gradul de general-maior (cu 1 stea)  și numit în funcția de șef de stat major în I.G.P., fiind trecut în rezervă, în vederea pensionării la 20 februarie 1990.

A fost rechemat însă la 28 februarie 1990 în cadrele active ale Ministerului de Interne – Inspectoratul General al Poliției. fiind numit Comandant al Trupelor de Pază și Ordine din cadrul MAI (martie – aprilie 1990). Din aprilie 1990 a fost numit adjunct al ministrului și șef de Stat Major al Ministerului de Interne. În ianuarie 1991 a fost avansat la gradul de general-locotenent (cu două stele), iar în decembrie 1991, la vârsta de 66 de ani a fost trecut în rezervă.

În perioada 16 octombrie – 16 decembrie 1991, generalul Dumitru Penciuc a îndeplinit funcția de secretar de stat în Ministerul de Interne.

Generalul-locotenent în rezervă Dumitru Penciuc din Ministerul de Interne a fost înaintat la gradul de general-colonel (cu 3 stele) la 28 noiembrie 1994  și apoi la gradul de general de armată în retragere la 9 mai 2003.

În prezent, generalul de armată (r) Dumitru Penciuc este președintele Asociației Veteranilor de Război din Ministerul Administrației și Internelor și prim-vicepreședinte al Asociației Naționale a Veteranilor de Război.

El este învinuit în dosarul penal „Mineriada 13-15 iunie ’90”, sub acuzația de subminare a puterii de stat și instigare la lipsire de libertate.

Generalul Dumitru Penciuc a fost recompensat pentru fapte de arme cu medalii românești, cehoslovace și rusești, dintre care amintim:

• Ordinul Apărarea Patriei clasa a III-a (10 august 1964) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul celei de a XX-a aniversări a eliberării patriei”
• Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Ofițer (2000)
• Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de Comandor (10 august 2004) – „în semn de apreciere pentru vitejia și curajul de care a dat dovadă în grelele bătălii purtate pe câmpurile de luptă ale celui de-al Doilea Război Mondial, făcând cinste glorioaselor tradiții ale Armatei Române”

Generalul Dumitru Penciuc este cetățean de onoare al comunei Tudora, județul Botoșani precum și al orașelor Tăudărăi și Călărași.

A decedat la 27 mai 2011 la București.