În zilele de 02 și 03 septembriea.c., în intervalul orar 21.00-00.00, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești, împreună cu reprezentanții Registrului Auto Român Argeș, au acționat, în municipiul Pitești, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră.
Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești, împreună cu reprezentanții R.A.R. Argeș, au acționat, în acest sfârșit de săptămână, în municipiul Pitești, în zona Finanțelor Publice, respectiv strada Egalității-Calea Craiovei, b-dul Frații Golești-b-dul Republicii, pentru verificarea stării tehnice a autoturismelor și motocicletelor și creșterea gradului de disciplină rutieră.
În urma activităților desfășurate, au fost aplicate 21 de sancțiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 7.000 de lei, fiind retrase 15 certificate de înmatriculare.
Sancțiunile au fost aplicate, în principal, pentru: modificări ale sistemelor de evacuare (8), anvelope de alte dimensiuni (5), aplicarea de folii (4), valabilitatea inspecției tehnice periodice expirată (2), etc.
De asemenea, polițiștii Biroului Rutier Pitești au acționat, în zona de competență, pentru fluidizarea traficului rutier, pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, precum și pentru depistarea conducătorilor auto care încalcă normele rutiere.
În ultimele 24 de ore, au fost aplicate 79 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 15.000 de lei, 24 dintre acestea pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 9 pentru lipsa documentelor, 7 pentru nepurtarea centurii de siguranță și 3 pentru conducere sub influența alcoolului (în urma testării cu aparatul etilotest, au rezultat valori sub limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat). Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 6 permise de conducere și au fost retrase 10 certificate de înmatriculare.
Astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.
Îndemnăm conducătorii auto la responsabilitate, să respecte normele rutiere în vigoare, pe ceilalți participanți la trafic și indicațiile polițiștilor.
•
RECOMANDĂRI PRIVIND CIRCULAȚIA PE DRUMURILE PUBLICE:
-Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum și de trafic!
-Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
-Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă sau ceaţă densă!
-Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
-Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
-Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi!
-Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacelor de transport în comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulaţi, pentru a putea în orice moment manevra şi opri în deplină siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune, transmite IPJ Argeș.
-Nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice!