Pe o vreme neprielnică sportului, rece și ploioasă, stadionul din Trivale a găzduit faza tur a semifinalelor Cupei Ligii dintre Steaua București și Astra Giurgiu. Ambele formații și-au menajat titularii în vederea play-off-ului dar meciul a fost unul bun din punct de vedere al calității. După o primă parte ceva mai săracă în ocazii, în care Marius Șumudică, revenit pe banca oaspeților după ce a scăpat de suspendare, a fost nevoit să facă prima mutare, Boubacar a ieșind de pe teren accidentat, mitanul secund a oferit mai mult spectacol. De altfel repriza a doua a adus și singura reușită a confruntării. În minutul 63 Tade a marcat singur, cu poarta goală, în urma unei faze create de argeșeanul Gabi Enache care nu a început meciul ca titular. Returul dintre cele două va avea loc pe 5 aprilie. Cea de-a doua semifinală, dintre Dinamo și Concordia Chiajna se va disputa mâine.
Formațiile de start
Steaua: Cojocaru – Râpă, Papp, Carp, Momcilovici – Bourceanu, Muniru – Popa, Gebhart, Popadiuc – Tade. Rezerve: Niță, Kharja, Mihalcea, Onțel, Tamaș, Enache.
Astra: Gavrilaș – Scarlatache, Oros, Dandea, J.Morais – Boubacar, Lovin – Ioniță II, Boldrin, De Amorim – Florea. Rezerve: Lung, Alves, Moise, Boudjemaa, Alves, Teixeira, Queiros.
Foto: Mihai Neacșu