Cunoscutul personaj Mircea Drăghici, trezorierul PSD, și altul la fel de cubnoscut, în persoana lui Codrin Ștefănescu, acesta din urmă în calitate de secretar general al PSD, au sosit lunea aceasta , „frumos gătiți”, la sediul Direcției Naționale Anticorupție.

Motivul sosirii lor la DNA este acela că vor să depună o plângere la adresa procurorilor care se ocupă de anchetarea modului în care s-au împărțit banii partidului pe care acesta i-a primit din subvențiile date de stat.

„Potrivit art. 25 alin (3) din Legea nr. 334/2006, eficienţa şi oportunitatea cheltuielilor se hotărăsc de organele de conducere ale partidului politic, potrivit statutului şi dispozițiilor legale. 


Orice relație solicitată unui partid politic cu privire la oportunitatea și eficiența cheltuielilor sau orice explicație cu privire la acestea, intră in conflict, atât cu legea, cât și cu principiile unui democrații reale. 
Îmi permit să calific demersul dvs. ca fiind exagerat și nerezonabil, în condițiile în care Autoritatea Electorală Permanentă sau Curtea de Conturi nu s-au exprimat printr-un raport, ca urmare a unui control. 


Totodată, vă reamintesc faptul că acționați cu dublă măsură în condițiile în care Autoritatea Electorală Permanentă v-a sesizat în trecut cu privire la aspecte penale ce țin de campania electorală și nu de viața curentă de partid, descrise în cadrul unor rapoarte de verificare, la alte două partide (PNL și USR), față de care nu ați efectuat niciun fel de cercetări, nu ați solicitat documente și nu ați formulat acuzații față de nicio persoană. 


Prin această atitudine vă poziționați politic, în plin an electoral, subminând statul de drept și echilibrul puterilor în stat.
Dumneavoastră, ca unitate de parchet, ați solicitat și din păcate ați și obținut, emiterea unui mandat de supraveghere pentru toate tranzacțiile financiare din anii 2017 – 2018 ale Partidului Social Democrat – PSD, cel mai mare partid de stânga din Europa. 
Solicitarea, cât și obținerea acestui mandat reprezintă o premieră nedorită la nivel european, chiar și mondial, întrucât pe de o parte toate statele civilizate respectă pluripartidismul și separația puterilor în stat, iar pe de altă parte este de neconceput ca o unitate de parchet, să dețină spre studiu și analiză toată strategia unui partid politic.”

Facebook Comments

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here