Muzeul Viticulturii şi Pomiculturii – Goleşti organizează, în perioada 22 – 26 şi respectiv, în zilele de 29 – 30 aprilie 2013, începând cu orele 1100, în parcul Goleştilor, ediţia a VII-a a atelierului de încondeiat ouă.
Încondeierea ouălor este un obicei străvechi în tradiţia românească. Ouăle încondeiate sunt o dovadă vie a datinilor, credinţelor şi tradiţiilor pascale, reprezentând un element inedit al spiritualităţii româneşti.
În Joii Mari, femeile vopsesc ouă: cele roşii se numesc merişoare, iar cele cu modele, de la o zonă la alta, poartă denumirea de ouă împistrite, încondeiate, scrise, picate (cu ceară), muncite sau chinuite,primul ou încondeiat sau de încercare fiind numit cearcă.
La eveniment vor participa copii şi elevi de la şcoli generale din Piteşti, Câmpulung şi Ştefăneşti, însoţiţi de cadre didactice. Aceştia vor fi iniţiaţi în tainele încondeierii ouălor, sub îndrumarea creatoarei populare Liliana Vasile, din Galeş – Argeş.
Instituţia va oferi participanţilor vopsele, ceară de albine şi condeie, iar colecţia de ouă încondeiate a Muzeului Goleşti va constitui sursa de inspiraţie pentru creaţia micilor ucenici.


