Marţi au fost afişate rezultatele parţiale ale examenului de Bacalaureat, desfăşurat în 20 de centre la nivelul judeţului, acolo unde s-au prezentat 5298 de elevi. Procentul de promovabilitate înainte de contestaţii, la nivelul judeţului, a fost de 65,23% (3456 de elevi). Anul acesta avem parte însă de un record nedorit: aproape jumătate dintre elevi au depus contestație.
Aproape 2500 de contestații

Dumitru Tudosoiu
Dumitru Tudosoiu a anunţat că la Inspectoratul Judeţean Argeş s-a lucrat toată noaptea de marţi pentru a sorta cele aproape 2500 de cereri de recorectare . „Avem un număr de 2437 de contestaţii după primele rezultate ale examenului de Bacalaureat, aproape jumătate din numărul elevilor ce au dat examen în Argeş. Este un număr foarte mare şi de aceea s-a lucrat din plin la Inspectoratul Şcolar Judeţean Argeş, comisia având foarte mult de lucru pentru că a trebuit să se semneze raportul acela pentru contestaţie ca să fim siguri că trimitem lucrarea care trebuie. S-a lucrat toată noaptea de marţi, iar apoi, de dimineaţă au fost predate pentru a fi duse în alt judeţ, acolo unde ele vor fi corectate. La noi au ajuns pentru corectat 2890 de lucrări din alte două judeţe. În Argeș sunt foarte multe contestaţii, ca procent, anii trecuţi vorbeam despre un număr de 10 sau 15% din numărul de lucrări ca şi contestaţii, dar acum ne apropiem de 50%. Sunt tot felul de contestaţii, vorbim aici despre elevi ce au luat 1, dar şi de elevi ce au luat 9,90. Eu îi înţeleg pe cei care au picat cu 4,90 să facă şi ei o contestaţie pentru că mai au această şansă de a promova examenul. Cele mai multe cereri sunt la Limba şi Literatura Română şi anume 1250. “, a declarat Dumitru Tudosoiu.