An de an, cam în această perioadă, în liceele româneşti se instaurează starea de necesitate. Se dă încă o dată bac-ul. Dar ce este bac-ul? Bac-ul este o calamitate de care ştim cu cel patru ani înainte, dar care mereu ne ia prin surprindere. Bac-ul este la fel ca stratul de zăpadă care mereu ia prin surprindere pe cei care trebuie să deblocheze drumurile iarna, deşi, evident, cineva le-a spus că iarna nu-i ca vara. Şi, tot în mod asemănător, în ambele cazuri se risipesc resurse uriaşe pentru efecte minime.
Anul acesta, la proba de limba română oral, au fost două subiecte: unul în care li se cerea elevilor să scrie un text argumentativ pornind de la afirmaţia lui Blaga „Nu e de ajuns să ai mari calităţi; trebuie să ştii cum să le foloseşti cu rost”, şi un al doilea în care li se cerea să prezinte viziunea despre lume pornind de la un poem eminescian.
Ca fost profesor de filosofie, care m-am chinuit cu abilităţile de limba română ale elevilor dintr-un aşa-zis liceu de elită, ştiu foarte bine ce calvar reprezintă astfel de subiecte. Mă refer la limba română din două motive simple: în primul rând este limba maternă şi, ca atare, tot ceea ce este natural pare şi fiesc şi uşor, şi, în al doilea rând, cititul ziarului sau predarea filosofiei nu se poate face altfel decât prin intermediul limbii române. Evident, elevii au doar o parte din vină, cealaltă o are sistemul. Şi ca să nu pasez problema într-un univers abstract, trebuie să spunem totuşi că sistemul îl reprezintă oamenii, de la profesorul de la catedră la directorii de liceu şi până la realizatorii de programe. Sunt multe anecdote de imbecilitate şi prostie care pot fi evocate din acest domeniu. De exemplu, când mi-am prezentat demisia de la liceu, conducătoarea instituţiei, luată prin surprindere, a încercat să mă descoase cu oarece viclenie, întrebându-mă de ce vreau să plec. Aşa, printre altele, ca să o liniştesc, i-am spus că nu-mi mai pot preda orele din cauză că elevii nu mai ştiu limba română. Replica ei rămâne antologică: „Dar la ce vă aşteptaţi, domnu’ profesor?!” Aşadar, dacă directorul unei instituţii spune aşa ceva, ce să mai aştepţi de la alţi.
În ceea ce priveşte argumentarea, în urmă cu ani, am luat în mână o carte pregătitoare pentru bacalaureat la limba română, realizată şi pusă pe piaţă exact cu vreo două luni înainte de eveniment, chiar de către cei din comisia naţională care elaboraseră subiectele la bacalaureat în acel an. Las la o parte conflictul de interese. Ca unul care asta am predat, Logică şi argumentare, am deschis cartea cu pricina şi am citit exemplul ilustrativ pentru argumentare. Ceva mai halucinant şi lipsit de logică n-am văzut în viaţa mea, o succesiune de metafore şi afirmaţii delirante.
Mă întreb ce viziune despre lume poţi să ai, lăsând la o parte faptul că mai trebuie şi să comentezi, când şcoala noastră este incapabilă să-şi înveţe, la un nivel mediu, întrebuinţarea limbii materne. Ca să ne dăm seama de alienarea produsă de şcoală, chiar împotriva naturii şi a bunului simţ înnăscute, ia gândiţi-vă ce ar însemna ca un căţel să nu mai fie în stare să latre, o pisică să miaune sau o raţă să măcăne?!




aveti dreptate in toate privintele. sistemul, profesorii, elevii. auzim mai mereu asta. mai deloc „parintii”. adica tocmai cei care le insufla mentalitatea ca „merge si asa”, ca totul se poate cumpara, ca nu ai mare nevoie de carte s.a.m.d. si ar mai fi atatea de spus… monumentala evolutia penultimului ministru de la Educatie, liviu pop !