Tabere gratuite pentru cazuri sociale şi persoane cu dizabilităţi
În conformitate cu Hotărârea Guvernului nr. 776/2010, „Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Argeş, cu aprobarea Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret, organizează gratuit în vacanţa de vară 2012 programe cu caracter social pentru copii şi tineri, cu precădere pentru cei defavorizaţi”.
De asemenea, în conformitate cu prevederile legii 448/2006, art.18: alin(2) „Preşcolarii, elevii şi studenţii cu handicap, împreună cu asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti, după caz, au dreptul la locuri gratuite în tabere de odihnă, o dată pe an, indiferent de formă de învăţământ”.
Pentru Tabere sociale:
În mediul rural: 10+1 (ex. Dintr-o comună pot participa un număr de maxim 10 elevi+1 însoţitor);
În mediul urban: 30+3, respectiv 20+2 (din oraşele care sunt reşedinţă de judeţ pot participa maxim 30 elevi+3 însoţitori iar din celelalte oraşe care nu sunt reşedinţă de judeţ pot participa maxim 20 elevi+2 însoţitori);
În cazul în care numărul de locuri aprobate nu este de ordinul zecilor, locurile rămase se vor distribui în mediul rural.
Beneficiază copiii şi tinerii proveniţi din familii al căror venit mediu lunar pe membru de familie este de până la 50% din salariul minim brut pe economie, beneficiarii de burse sociale, orfanii care nu sunt încredinţaţi spre creştere şi educare prin hotărâre judecătorească, precum şi proveniţi din forme instituţionalizate de ocrotire;
Media generală din ultimul an şcolar – se vor selecta elevii în ordinea descrescătoare a mediilor;
Cererile privind acordarea unui loc de tabără gratuit, însoţite de documentele care atestă veniturile familiei din care provine petentul şi adeverinţele de la şcoală prin care atestă calitatea de elev în învăţământul de stat, precum şi media generală din ultimul an şcolar se depun la primăriile din judeţ sau la inspectoratul şcolar judeţean.
Primăriile şi inspectoratul şcolar judeţean centralizează cererile, în limita numărului maxim de participanţi precizat mai sus şi le transmit spre aprobare, împreună cu documentaţia aferentă, la Baza Turistică Piteşti cu sediul în strada Mica, nr. 1;
Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Argeş va centraliza aceste date, va verifica documentaţiile ataşate şi va aproba desfăşurarea taberelor în limita bugetului disponibil. În cazul în care sunt mai multe cereri decât numărul de locuri aprobat, cererile vor fi selectate după criteriul „primul venit primul servit”.
Pentru Tabere cu dizabilităţi:
Conform Legii nr. 448/2006 art.18: alin(2), preşcolarii, elevii şi studenţii cu handicap, împreună cu asistenţii personali şi asistenţii personali profesionişti, după caz, au dreptul la locuri gratuite în tabere de odihnă, o dată pe an, indiferent de forma de învăţământ.
Cererea privind acordarea unui loc de tabără gratuit se depune însoţită de o copie după documentul care atestă gradul de handicap şi o adeverinţă emisă de unitatea de învăţământ, care să ateste încadrarea într-o formă de învăţământ, la sediul Direcţiei Judeţene pentru Sport şi Tineret Argeş – Baza Turistică Piteşti, cu sediul în strada Mica, nr. 1;
Cererea poate fi depusă atât de părintele sau reprezentantul legal al persoanei cu handicap, cât şi de un reprezentant al unităţii de învăţământ de care aparţine. În cazul studenţilor, cererea poate fi depusă atât personal, cât şi prin reprezentant.
DJST Argeş va centraliza aceste date, va verifica documentaţiile ataşate şi va aproba desfăşurarea taberelor în limita bugetului disponibil.
Persoanele cu handicap care nu au mai beneficiat de un astfel de program vor avea prioritate la selecţie.
Detalii suplimentare se pot obţine la sediul DJST Argeş din strada Mica, nr. 1 Piteşti (lângă Şcoala Generală nr. 2 Ion Minulescu)
Tel./fax: 0348/418.348, mobil: 0732.143.226.



