O autoutilitară a fost distrusă aproape în totalitate, după ce a luat foc. Incidentul a avut loc în comuna Morărești, în jurul orei 04:00. La fața locului au ajuns pompierii pentru a stinge flăcările, însă pagubele materiale sunt însemnate. Din fericire, nimeni nu a fost rănit. Potrivit ISU Argeș, cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost de natură electrică.
Morărești
Accident grav! Au fost solicitate Descarcerarea și echipajul SMURD Terapie Intensivă Mobilă
UPDATE 2: „Este vorba despre o persoană de sex masculin, în vârstă de 31 de ani, care este transportată la spital de către echipajul TIM cu multiple traumatisme. Victima este conștientă și stabilă hemodinamic”, precizează ISU Argeș.
UPDATE: „În eveniment sunt implicate un autoturism și un autocamion, care ar fi încărcat cu parchet laminat. Pompierii au efectuat manevre de descarcerare a șoferului autoturimului, acesta fiind predat ulterior echipajului SMURD pentru acordarea de îngrijiri medicale”, informează ISU Argeș.
Două mașini s-au lovit în urmă cu puțin timp în localitatea Morărești. Din primele informații furnizate de ISU Argeș, o persoană ar fi blocată în interiorul unui autoturism. La fața locului intervin pompierii de la Detașamentul Pitești cu o autospecială de intervenție, o descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă. Revenim cu detalii!
Un autotren și o mașină s-au lovit astăzi în localitatea Morărești. Din primele informații, nu sunt victime încarcerate, iar la fața locului au ajuns pompierii de la Detașamentul Pitești pentru asigurarea măsurilor specifice, alături de două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Argeș. Revenim cu detalii!
Un camion care transporta pui refrigerat s-a răsturnat seara trecută, în jurul orei 23:00 în comuna Morărești. Șoferul, un bărbat în vârstă de 45 de ani, a primit îngrijiri medicale, acuzând dureri la cap și piciorul stâng. Din fericire, nu a avut nevoie de transport la spital. La fața locului, pompierii au asigurat zona împotriva izbucnirii unui posibil incendiu.
UPDATE: Autoturism răsturnat, două victime în urma accidentului
UPDATE: În interior erau doi ocupanți, iar unul singur a avut nevoie de îngrijiri medicale de la echipajul SAJ, potrivit ISU Argeș.
Un autoturism s-a răsturnat în afara părții carosabile în urmă cu puțin timp în comuna Morărești. Accidentul s-a soldat cu două victime, care, din primele informații, sunt conștiente și neîncarcerate. La fața locului se deplasează un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, iar pompierii asigură măsurile specifice de prevenire și stingere a incendiilor. Revenim cu detalii!
Organizatorul unei petreceri care a avut loc în comuna Morărești în data de 2 mai a primit o amendă usturătoare din partea polițiștilor. Forțele de ordine au ajuns la domiciliul acestuia, în urma unei sesizări, însă petrecerea se terminase. Polițiștii l-au găsit însă pe organizator și l-au amendat cu 5000 de lei, iar participanții au fost sancționați cu suma totală de 4000 de lei.
„În urma verificărilor efectuate de polițiști, a fost identificat organizatorul petrecerii, care a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 5.000 de lei, totodată fiind aplicate alte 14 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 4.000, persoanelor care au luat parte la eveniment, cu încălcarea normelor privind diminuarea impactului riscurilor, prevăzute de Legea 55/2020 privind unele măsuri de prevenire și combatere a efectelor pandemiei de COVID-19. Verificările continuă pentru identificarea tuturor persoanelor care au participat la eveniment și luarea măsurilor legale care se impun”, informează IPJ Argeș.
Mai multe restaurante din comuna Morărești, localitatea cu cea mai mare rată de infectare (6.33) din județul Argeș, au fost amendate de jandarmi în acest week-end. Controale au fost și în comuna Priboieni, unde forțele de ordine au amendat un local pentru că funcționa doar cu barul deschis.
„În urma verificărilor, trei societăți comerciale au fost amendate ca urmare a faptului că au funcționat având terasele închise cu mai mult de doi pereți și acoperiș. În aceste situații, administratorii societăților comerciale au fost sancționați contravențional, doi dintre aceștia cu amendă în valoare de 2000 de lei fiecare, iar al treilea cu avertisment scris. De asemenea, pe raza comunei Priboieni jandarmii au sancționat cu amendă în valoare de 2000 de lei administratorul unei restaurant, ca urmare a faptului că a funcționat doar cu barul deschis, fără a prepara sau comercializa alimente”, informează Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș.
O persoană a fost rănită, după ce un autotren și o mașină s-au lovit
O persoană a fost rănită, după ce un autotren și o mașină s-au lovit lovit astăzi pe DN 7, în comuna Morărești. Victima, șoferul autoturismului, a avut nevoie de îngrijiri medicale în urma impactului dintre cele două autovechicule. La fața locului s-au deplasat pompierii pentru asigurarea zonei și un echipaj al Serviviului de Ambulanță Județean, pentru asistență medicală.
Un camion s-a izbit de un autoturism. Trei persoane au fost rănite
Un camion și un autoturism s-au lovit ieri după-amiază, în comuna Morărești. În urma impactului, trei persoane au fost rănite. La fața locului s-au deplasat pompierii cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, un echipaj de Terapie Intensiva Mobila și un echipaj SMURD. Din fericire, cele trei victime au suferit răni ușoare, iar în urma îngrijirilor medicale, au refuzat transportul la spital.
Coliziune între două autoturisme. Două persoane au ajuns la spital
O coliziune între două autoturisme a avut loc astăzi în comuna Morărești. În urma incidentului, doi bărbați au ajuns la spital.
Un bărbat de 52 de ani a suferit o fractură la picior, fiind preluat de un echipaj de prim-ajutor, iar un altul de 22 de ani, a fost preluat de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean, informează ISU Argeș. „Din primele date, evenimentul s-ar fi produs pe fondul neadaptării vitezei în curbă, în condiţii de carosabil umed. Ambii conducători auto au fost testate cu aparatul etilotesat, rezultatul fiind negativ”, potrivit IPJ Argeș.
Un incendiu a izbucnit în urmă cu puțin timp la un autoturism, pe raza comunei argeșene Morărești. Din primele informații provenite de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș , este vorba de o autoutilitară, încărcată cu piese auto. Autoturismul fost cuprins de flăcări, arzând în totalitate. La fața locului s-au deplasat pompierii, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și polițiștii Serviciului Rutier Argeș, care au asigurat măsurile de dirijare a traficului, pentru sprijinirea intervenției echipajelor ISU Argeș.
Accident rutier cu două mașini tamponate în comuna Morărești
Un accident rutier a avut loc în urmă cu puțin timp în comuna Morărești, sat Dedulești. Din primele informații pe care le avem, este vorba de două autoturisme care s-au tamponat și au ricoșat în afara șoselei. La fața locului au intervenit pompierii cu o autospecială de intervenție și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Argeș, incidentul s-a soldat cu două posibile victime, neîncarcerate, iar Inspectoratul de Poliție Județean Argeș informează că evenimentul rutier va fi protocolat fără victime. Revenim cu detalii!