În ziua de 20 februarie, la ora 14.30, agenţii Postului de Poliţie Dârmăneşti au fost sesizaţi de către D. L. cu privire la faptul că fiul său, D. C.-V., în vârstă de 28 ani, a plecat de la domiciliu în ziua de 18.02.2011 şi nu a mai revenit. La faţa locului s-a deplasat echipa operativă care, în urma verificărilor, a stabilit că numitul D. C –V. a fost externat din spital în data de 17.02.2011 şi că acesta pleacă în mod repetat de la domiciliu fiind dat în urmărire naţională de mai multe ori. În cauză se continuă cercetările în vederea depistării acestuia şi se solicită darea în urmărire naţională.
Tânăr dispărut de la domiciliu
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
3 Comments


