În Muntenia, în primele zile (5-7 septembrie) valorile termice vor fi apropiate de mediile climatologice ale perioadei, media maximelor va fi în jurul a 24 de grade, iar cea a minimelor de 12…13 grade, dar în perioada 8-11 septembrie vremea va deveni caldă, astfel temperaturile diurne vor tinde la medii de 27…29 de grade, iar cele nocturne la medii de 15…16 grade. Ulterior, în cea de-a doua săptămână, regimul termic va fi unul relativ constant cu medii ale maximelor de 25…26 de grade și ale minimelor de 12…13 grade.
Probabilitatea pentru ploi slabe, trecătoare și pe arii restrânse, va fi mai ridicată după data de 10 septembrie, potrivit prognozei emise de Administrația Națională de Meteorologie.