Galeria Real împreună cu Sensiblu şi MEDCO realizează cu ocazia Zilei Inimii testări gratuite de tensiune arterială şi indice de masă corporală
În weekend-urile 29-30 septembrie şi 6-7 octombrie, în 13 locaţii din 11 oraşe, personal specializat va face testări şi va oferi sfaturi celor interesaţi. În Piteşti, testările vor avea loc în Galeria Real din Str. Dobrogeanu Gherea, nr. 1, în intervalul orar 11.00 – 17.00.
„La prima ediţie a Zilei Inimii din Galeriile Real, cea din 2011, am testat peste 4.000 de persoane în două zile. Anul acesta vom dedica două weekend-uri acestui proiect, întrucât clienţii noştri sunt dornici să afle despre sănătatea lor”, spune Ioana Laura Paşca, director marketing Galeria Real.
„Scopul campaniei Ziua Inimii este să încurajăm românii să adopte un stil de viaţă sănătos. Vrem, de asemenea, să-i facem pe oameni să conştientizeze riscul pe care îl reprezintă bolile cardiovasculare şi să ştie că acestea pot fi prevenite”, spune Dan Nicolescu, director marketing Sensiblu.
Ziua Inimii este un eveniment marcat internaţional în ultima duminică din septembrie prin campanii de educare şi testare a populaţiei. România ocupă locul 3 în lume în ceea ce priveşte decesul din cauza bolilor cardiovasculare, 62% dintre români mor din cauza bolilor de inimă.


