Doi tineri cu vârste de 18 și 22 ani sunt trimiși în judecată, după ce au incendiat trei pubele din plastic. Incidentul a avut loc în noaptea de 28 spre 29 iulie în jurul orei 01:00 în cartierul Trivale din Pitești, iar flăcările au amenințat să cuprindă și mașinile parcate în zonă.
„Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 28 spre 29 iulie a.c., în jurul orei 01:00, doi tineri de 18, respectiv 22 de ani, ambii din Pitești, ar fi incendiat trei pubele din plastic din cartierul Trivale, existând pericolul ca incendiul să se propage la autoturismele parcate în apropiere. Reamintim că în ziua de 01 august a.c., după administrarea probatoriului, cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior, față de tânărul de 22 de ani fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar. Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată”, conform IPJ Argeș.