Centrul Cultural Piteşti în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Dinicu Golescu” organizează un „Dialog între Deţinuţi şi Dascăli”. Manifestarea, prilejuită de Ziua Mondială a Educaţiei, va avea loc joi, 6 octombrie, de la ora 10, la Penitenciarul Colibaşi şi se înscrie în proiectul „Cultura în Spaţii Neconvenţionale”, derulată de 4 ani de cele două instituţii de cultură.
Aceeaşi instituţie, prin Clubul de Istorie „Armand Călinescu” organizează colocviul cu tema „România Mareşalului Ion Antonescu”, din seria manifestărilor sub genericul „Istorie Restituită şi Asumată”. Dezbaterea va avea loc joi, 6 octombrie, de la ora 17, în Sala Ars Nova din cadrul Centrului Cultural Piteşti.
De asemenea, Centrul Cultural Piteşti organizează în Piaţa Vasile Milea, o serie de spectacole de muzică populară şi modernă, în cadrul tradiţionalei manifestări „Toamna Piteşteană”, după cum urmează:
Vineri, 7 octombrie, între orele 11 – 12, precum şi între orele 16 – 18, spectacole de muzică populară susţinute de Valentin Grigorescu, Grupul „Zavaidoc”, Ioana Anton, Rodica Oprican, Daniela Bărbuceanu, Ansamblul de Copii „Zavaidoc”, Grupul Vocal „Armonia”, Ansamblul „Doruri Argeşene” şi alţi interpreţi de folclor de pe meleaguri argeşene.
Sâmbătă, 8 octombrie, între orele 16 – 18, „Carnavalul Tinereţii”, susţinut de Tiberiu Hărăguş şi Grupul Folk P620, Trupa Rock 4CE, Trupa de rock „Blitz”.
Duminică, 9 octombrie, între orele 16 – 18, spectacol de folclor.
Duminică, 16 octombrie, între orele 16 – 18, spectacol de folclor.
Centrul Cultural Piteşti în parteneriat cu Şcoala nr. 20 „Tudor Vladimirescu” din Piteşti organizează expoziţia de pictură „Simfonia Culorilor”, autoare, Venera Toma. Vernisajul va avea loc marţi, 11 octombrie, de la ora 17, în Spaţiul Expoziţional de la Casa Cărţii(parter).


