Articol scris de George Ungureanu
La 95 de la naştere şi la 23 de ani de la execuţia sa, Nicolae Ceauşescu rămâne o prezenţă marcantă în imaginarul colectiv românesc, personalitatea şi amprenta sa continuând deopotrivă să-i fascineze şi să-i divizeze pe români, inclusiv pe locuitorii Argeşului. Nu ne-am propus, în cele ce urmează, să facem o (micro)analiză a regimului Ceauşescu, a justeţii sau a injusteţii diferitelor aprecieri pozitive sau negative asupra sa, ori, cu atât mai puţin, a comunismului ca sistem. În măsura în care actualitatea dezbaterii publice ne-o va permite, sau chiar impune, acestea reprezintă potenţiale subiecte pentru viitoare numere ale publicaţiei. Înainte de a prezenta mai multe repere considerate semnificative ale relaţiei primului preşedinte al României (funcţia a fost înfiinţată în anul 1974) cu Argeşul şi argeşenii, ţinem să precizăm că, în opinia noastră, Ceauşescu a dovedit, în numeroase rânduri, certe calităţi politice (inteligenţă nativă speculativă, curaj, demnitate şi patriotism), limitate însă, pervertite sau chiar anihilate de un ataşament necondiţionat la o serie de dogme de tip leninist-stalinist, ceea ce l-a plasat în conflict cu aspiraţiile poporului său, mai ales înainte de 1962 şi în anii 80.
BBC, despre Nicolae Ceauşescu: ,,Born in Piteşti’’
Ştim că Nicolae Ceauşescu, ca tânăr membru al Partidului Comunist din România, a fost prezent în spaţiul argeşean de pe la jumătatea anilor 30, fiind implicat în acţiunile de organizare a U.T.C. din zonă. În anul 1950, după instaurarea regimului comunist, teritoriul României a fost reorganizat, după model sovietic, în regiuni şi raioane, fiind desfiinţate judeţele şi plasele; în consecinţă, între anii 1950 şi 1968, localităţile de origine ale soţilor Nicolae şi Elena Ceauşescu, Scorniceşti şi Petreşti, au fost ambele arondate Regiunii Argeş (între 1952 şi 1960, Regiunea Piteşti). Din 1955 până în 1968, la conducerea administrativă a Regiunii Piteşti/Argeş s-a aflat Constantin Sandu, naşul de cununie al soţilor Ceauşescu (în pofida ateismului oficial, anumite ritualuri creştine erau practicate, cu discreţie, şi de unii activişti de partid, cel mai adesea dintr-un amestec de tradiţionalism şi superstiţie). Printre alte demnităţi publice, tânărul în ascensiune Nicolae Ceauşescu a deţinut-o, începând din anul 1952, şi pe aceea de deputat de Piteşti în Marea Adunare Naţională. Nu întâmplător, în anul 1964, Ghiţă Ionescu, şeful secţiei româneşti a BBC, identificându-l drept cel mai probabil succesor al lui Dej, îi atribuia, în mod eronat, o origine argeşeană, scriind negru pe alb born in Pitesti.
Ceauşescu, de la torţionar…
În 1958, el era cel desemnat să „demaşte” public gruparea „antipartinică” a lui Constantin Doncea (1906-1973), originar din comuna argeşeană Cocu. Zece ani mai târziu, acelaşi N. Ceauşescu, devenit între timp conducătorul partidului şi al statului, pronunţa discursul de reabilitare al lui Doncea, acuzând pe Dej şi pe Alexandru Drăghici de „abuzul” din 1958. Implicarea sa în reprimarea violentă a răscoalei ţărăneşti de la Mozăceni, în februarie 1962, rămâne un subiect de controversă între cercetătorii şi chiar între martorii acelor evenimente. Se ştie însă cu siguranţă că N. Ceauşescu personal a condus represiunea din alte localităţi rurale, ca Vadu-Roşca, judeţul Vrancea, împotriva nu a moşierilor sau chiaburilor, ci a ţăranilor simpli, etnici români, care însă nu se împăcau cu statutul de colectivişti. Dogmatismul ideologic nu lăsa loc de solidaritate naţională!
… la părintele industriei din Argeş
După reforma administrativă din 1968, localităţile de naştere ale soţilor Ceauşescu au rămas în afara Argeşului, dar în proximitatea hotarelor sale administrative, în a căror fixare sensibilităţile cuplului Nicolae-Elena au avut un rol deloc neglijabil. Astfel, ambiţia Elenei Ceauşescu a cântărit greu în decizia de reînfiinţare a judeţului Dâmboviţa, care includea şi comuna ei de origine, dorinţa naşului Constantin Sandu, desemnat prim-secretar de Olt, de a avea în „parohie” şi comuna sa natală, Vitomireşti (nu numai Scorniceştii finului Nicolae!), a condus la o delimitare ciudată a teritoriului argeşean, în partea de sud-vest, iar judeţul Muscel nu fost reînfiinţat, oraşul Câmpulung fiind privit de regim ca un bastion al „reacţiunii”, spre deosebire de Piteşti, reşedinţa de judeţ, care avea vocaţia unei citadele muncitoreşti şi avea să devină, în anii următori, „cea de-a patra platformă industrială a ţării”.
Chiar dacă era făcută într-un moment când ţările capitaliste dezvoltate se pregăteau să treacă în faza post-industrială, acţiunea de industrializare a României rămâne una lăudabilă, în sine, reprezentând o aspiraţie exprimată de numeroşi gânditori români, începând cu musceleanul Dinicu Golescu (Însemnare a călătoriei mele, 1826). Mai puţin inspirat a fost modul cum a conceput şi aplicat Ceauşescu acest proces, acordând întâietate absolută industriei grele, consumatoare de materii prime aduse din import, în defavoarea acelor ramuri industriale capabile să satisfacă în mod direct necesităţile primare ale populaţiei (hrană, îmbrăcăminte etc.). Urmările acestui mod de gândire, previzibile, de altfel, pentru specialiştii veritabili, încă din anii 70, se vor face simţite plenar pe parcursul deceniului următor.
Ţaţa Leana, trei mandate de deputat de Piteşti
Atenţia specială acordată de Ceauşescu Argeşului, după 1965, transpare nu numai din amplasarea pe teritoriul judeţului (în special în zona Piteşti-Mioveni/Colibaşi) a unor obiective industriale de importanţă naţională, ci şi din numărul mare de vizite de lucru efectuate aici (peste 30, în decurs de 24 de ani), ca şi prin alegerea Elenei Ceauşescu în calitate de deputat de Argeş (circumscripţia Piteşti-Sud), cu unanimitatea specifică regimului respectiv, în anii 1975, 1980 şi 1985.
Jivkov şi De Gaulle, printre oaspeţii de seamă ai Piteştiului ceauşist
Importanţa oraşului Piteşti, ca şi prestigiul şi interesul de care conducătorul român se bucura în anii 1965-1980, se reflectă şi în cazul personalităţilor politice străine care au vizitat oraşul de pe Argeş în perioada „de glorie” a comunismului românesc. Astfel, printre înalţii oaspeţi nu s-au numărat doar conducători ai unor state socialiste est-europene, precum Todor Jivkov (1967, 1975) sau Gustav Husak (1977), ci şi un Charles de Gaulle (17 mai 1968), preşedintele Turciei, stat membru al NATO, Cevdet Sunay (1970), lideri politici africani, ca zambianul Keneth David Kaunda (14 mai 1970) sau latino-americani, ca preşedintele chilian Tomas Pablo, în 1969. Faţă de perioada anilor 1965-1979, în anii ’80 au scăzut considerabil atât frecvenţa vizitelor efectuate de şefi de stat străini în Argeş, cât mai ales diversitatea acestora, oglindind, şi la acest nivel, pierderea de prestigiu a statului român în planul relaţiilor internaţionale. Mai concret, în anii ’80, municipiul reşedinţă de judeţ a fost vizitat de către preşedinţii Republicii Camerun, Republicii Populare Mongole şi, respectiv, Etiopiei, declarată republică democrat-populară în toamna lui 1987.
În timpul loviturii de stat din 1989, Ceauşescu vroia să se refugieze la Piteşti
Există indicii şi mărturii în sensul că, după plecarea din sediul CC, în ziua de 22 decembrie 1989, soţii Ceauşescu ar fi intenţionat să ajungă la un centru de comandă din zona Argeş-Muscel, posibil la Lereşti-Voineşti, ironia sorţii, comuna natală a generalului Vasile Milea, a cărui moarte violentă (sinucidere?), prin modul cum fusese anunţată, precipitase căderea regimului.
Aşadar, zona Argeş-Muscel nu reprezintă doar spaţiul de origine al unor mari personalităţi politice ale secolului 1848-1948 (Goleştii, Brătienii, I. Mihalache, I. Antonescu ), leagănul liberalismului şi ţărănismului românesc, ci şi o regiune de mare sensibilitate pentru N. Ceauşescu, un lider nelipsit de patriotism, dar care nu a putut concepe viitorul ţării sale în afara sistemului comunist.
