Un tir încărcat cu subansamble pentru Uzina Dacia a venit cu suprize… umane. Când au dat să descarce tirul, cei de la Dacia au dat peste trei imigranţi palestinieni, care voiau să ajungă în Germania. Cei trei erau ascunşi într-un container sigilat. Cei trei bărbaţi de 29, 30 și respectiv 31 de ani au petrecut patru zile în interiorul tirului, fără a coborî nici măcar pentru a-şi face nevoile fiziologice. Primele cuvinte ale palestinienilor când au coborât din TIR au fost: „Europa?”. Muncitorii de la Dacia le-au spus că au ajuns în România, după care au chemat poliţia. Palestinienii imigranţi au fost audiaţi toată noaptea trecută, cu ajutorul unui interpret şi le-au povestit poliţiştilor că au plecat în urmă cu o lună din Palestina, luând vaporul către Turcia. Aici, cu ajutorul unui intermediar căruia i-au plătit fiecare câte 5500 de dolari, au fost urcaţi în TIR-ul încărcat cu componente auto, fără ştirea șoferului. „Unchiul”, cum îi spuneau intermediarului, le-a spus că vor ajunge în Germania, încă cei trei palestinieni au ajuns în România, direct la Dacia. Şoferul TIR-ului s-a ales cu dosar penal pentru trafic de imigranţi şi viza de intrare în România i-a fost anulată, bărbatul având interdicţie pe o perioadă de cinci ani de a mai intra în ţara noastră. Cei trei imigranţi au fost predaţi Oficiului de Imigrări şi urmează a fi extrădaţi.
Trei palestinieni imigranţi au fost debarcaţi din TIR în curtea Dacia
Dan Badea este redactorul-șef al publicației Argesplus.ro și realizator al emisiunii Ora Argeșului, aflată în Top 3 al audiențelor din tot ceea ce înseamnă televiziune în anul 2023 fiind cea mai vizionată emisiune din audio-vizualul argeșean. Lucrează în presă din anul 2005, ca redactor în domeniile social, economic și politic. Înainte de proiectul Argesplus.ro, a publicat cel puțin 10.000 de articole în mai multe publicații județene și centrale. Este absolvent al Universității din Craiova, Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor, specializarea Bănci și Burse de Valori. Anterior, a absolvit Colegiul Național ,,IC Brătianu'' din Pitești. De asemenea, a urmat studii postuniversitare în Comunicare. În 2022, a absolvit un program de masterat în Istoria Românilor la Universitatea din Pitești.
Un comentariu



