România a trăit duminică 26 octombrie un moment istoric: sfințirea Catedralei Naționale, împlinirea unui vis al înaintașilor noștri și a unui ideal exprimat încă din 1881 de Mihai Eminescu, care scria în ziarul „Timpul” că românii ar trebui să ridice la București “o Catedrală mare, un simbol al Unității și demnității naționale.”
Si iată ca acest ideal a fost realizat după aproape 150 de ani, fiind amânat de cele două Războaie Mondiale și de instaurarea comunismului, România rămânând până de curând singura țară ortodoxă fără o catedrală națională, în timp ce Grecia se mândrește cu Catedrala Mitropolitană „Buna Vestire” din Atena încă din 1862, Rusia cu Catedrala „Hristos Mântuitorul” din 1839, Bulgaria are Catedrala „Alexandru Nevski” încă din 1912 iar Serbia cu Catedrala „Sfântul Sava” din 1939.
Sfințirea Catedralei Naționale repară astfel o nedreptate istorică și are loc chiar în Anul Centenarului Patriarhiei Române, când se împlinesc 140 de ani de la recunoașterea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române și 100 de ani de la ridicarea sa la rangul de Patriarhie.
Iar pentru noi, deputații, un motiv de mândrie este și faptul că terenul pe care se ridică Catedrala Mântuirii Neamului a fost donat Patriarhiei Române de Camera Deputaților, prin Hotărârea Parlamentului nr. 261 din 5 octombrie 2005.
Celor care au lansat și în aceste zile atacuri inepte la adresa Bisericii, le reamintim că primele spitale au fost înființate de Biserică, nu de partide politice și cu siguranță nu de USR. Biserica a fost dintotdeauna cea care a avut grijă de bolnavi, orfani și nevoiași. Cei care astăzi atacă Biserica Ortodoxă, uită și că primele școli românești au fost în biserică, între zidurile ei sau în curtea ei. Primii învățători au fost chiar preoții, de aceea și astăzi se păstrează denumirea de dascăl cu sens dublu: cântăreț bisericesc și învățător. Primele manuale ale învățământului românesc au fost Sfânta Scriptură, Catehismul, Psaltirea, Liturghierul și alte cărți cu conținut bisericesc. Așa au început traducerile de cărți iar primele tipografii românești au luat naștere în mănăstirile ortodoxe.
Într-o Europă unde tot mai multe biserici sunt transformate în magazine, hoteluri și cluburi de noapte, România arată că își respectă rădăcinile și nu-și abandonează credința. Catedrala Națională devine astfel o victorie a spiritului românesc, un centru de spiritualitate, cultură și educație, dar și o viitoare atracție turistică de prim rang. Milioane de turiști străini și pelerini din întreaga lume ortodoxă vor veni anual la București, aducând un aport consistent la Bugetul de Stat și al Capitalei.
Catedrala Mântuirii Neamului nu este doar un loc de rugăciune, ci un simbol viu al identității, unității și demnității poporului român!
