Primarul Tudor Pendiuc a fost invitat de onoare la inaugurarea unei noi cafenele, din centrul oraşului. Acesta i-a onorat cu prezenţa pe tinerii „afacerişti” Oana Stoica Mujea şi Silviu Antone care au deschis împreună o afacere cu aburi de…cafea exotică.
Specialistul în cafea este Silviu Antone, cel care, de mai bine de patru ani a pornit pe urmele licorii magice care circulă pe glob aproape la fel de mult ca petrolul.
Pendiuc a venit la cafenea să bea… ceai
După tipicul englezesc, pentru că evenimentul a început sâmbătă la ora 17, Tudor Pendiuc al venit la Cafegiu.ro să bea… ceai. „Eu nu beau cafea de obicei, însă voi servi un ceai. Dar ştiţi că boabele de cafea prăjite sunt consumate de către degustătorii de vin în timpul degustărilor”, a explicat primarul, ronţăind un bob de cafea arabica. După ce şi-a savurat ceaiul într-o atmosferă relaxantă, edilul a fost pus şi la o probă de făcut cafeaua. Cum nu bea aşa ceva, edilul nu se pricepe nici la desfăcut chichiţele unei cafele bune. Nu-i nimic, chiar dacă nu ştie cum să „coacă” o cafea bună, primarul a fost instruit la faţa locului, aşa că, încet încet, a prins curaj şi s-a apropiat şi el de prăjitorul de boabe şi de ustensilele „complicate” folosite pentru a face o cafea bună. Tipurile de cafea sunt aduse din ţări precum Etiopia, Brazilia, Kenya, Honduras, Costa Rica sau Columbia. „Cafeaua din Costa Rica este crescută la 1400 de metri altitudine, la umbră şi tocmai de aceea are o aromă specială”, spune Silviu Antone.