Cele 38 de persoane din Berevoiești reținute săptămâna trecută într-unul dintre cele mai mari scandaluri de trafic și exploatare de persoane din ultimele decenii au cerut, astăzi, la Curtea de Apel Pitești, dreptul de a fi cercetate în stare de libertate. Recursul, care se judecă la această oră, va avea un rezultat lesne de anticipat, dată fiind gravitatea faptelor.
În urmă cu o săptămână, polițiștii argeșeni și craioveni au descins la locuințele unor țigani din Berevoiești, descoperind acolo câteva zeci de persoane care erau sechestrate, în vederea comiterii de furt de lemne, cerșetorie și munci ale câmpului. Unele dintre aceste persoane erau legate în lanțuri, precum sclavii de pe vremuri. Nu puține sunt persoanele care au fost violate, torturate și ținute nemâncate cu zilele. De asemenea, există suspiciunea că mai mulți ,,sclavi” ar fi murit, în ultimii ani, ca urmare a relelor tratamente la care au fost supuși de către stăpânii țigani.
Deși aceste fapte s-au petrecut de-a lungul unui deceniu, autoritățile locale, polițiștii din zonă, precum și ceilalți cetățeni au avut o tăcere suspectă…


