O patrulă a Postului de Jandarmi Montan Arefu, din cadrul Inspectoratului Judeţean al Jandarmeriei Argeş, în timp ce executa serviciul de patrulare montană pe itinerarul Cabana Cumpăna – Cota 2000, a fost solicitată să participe la o intervenţie în zona cuprinsă între Fereastra Zmeilor şi Cabana Podragu, pentru salvarea unei persoane de sex feminin care era accidentată în urma unei căzături. Împreună cu savamontiştii din cadrul serviciului Salvamont Argeş, patrula de jandarmi montani s-a deplasat în zona menţionată unde au localizat victima, i-au acordat măsurile de prim ajutor şi au transportat-o până la locul unde avea posibilitatea să aterizeze un elicopter SMURD pentru transportarea acesteia la o unitate spitalicească.
Turista accidentată se numeşte Prista Toledo Gonzales, de 75 de ani, domiciliată în Madrid, Spania, şi făcea parte dintr-un grup de turişti spanioli care în momentul producerii evenimentului efectuau o drumeţie pe traseu montan, fiind însoţiţi de un ghid, persoana în cauză dezechilibrându-se şi alunecând într-o prăpastie aproximativ 10 m.
Pentru a evita asemenea incidente Jandarmeria Argeş face următoarele recomandări:
– Toţi cetăţenii prezenţi în zona montană a judeţului Argeş să nu se încumete să se angajeze pe trasee necunoscute;
– Să aibă asupra lor un telefon mobil pentru a anunţa la numărul de urgenţă 112 Jandarmeria Montană dacă se află în situaţii dificile sau dacă sunt martorii unui incident;
– Să se informeze cu privire la dificultatea traseului pe care doresc să-l urmeze şi să ţină cont de sfaturile autorităţilor publice locale precum şi de condiţiile climaterice din zona respectivă.




