Rezultatele examenului de bacalaureat din acest an plasează Argeșul pe un loc codaș față de celelalte județe. Din totaul celor 6883 elevi înscrişi, 416 nu s-au prezentat din diverse motive. Din cei 6467 elevi care au avut bunăvoința să susțină examenul, 19 au fost eliminaţi și numai 2355 elevi au fost admişi. Procentul de promovabilitate înaintea depunerii contesațiilor a fost de numai 36, 41%. În județul Argeș, 2490 de elevi au solicitat reevaluarea lucrărilor, din totalul celor 4093 care nu au obținut note de trecere. Cele mai multe, 832 au fost pentru proba de limba și literatura română, urmate cele la matematică MT2. Topul este încheiat de biologie, cu 394 de astfel de cereri. Trebuie menționat că ele vor fi corectate la Vâlcea. De altfel, și în județul nostru s-au primit, pentru soluționare, 3259 contestații din alte zone ale țării: 575- Giurgiu, 1610- Teleorman și 1074- Ilfov.
Mai trebuie punctat un amănunt extrem de important: Argeșul se poate mândri cu o singură medie de 10. Simona Radu, de la C.N. „Zinca Golescu” Piteşti, profilul Filologie, a obţinut 3 note maxime, înainte de contestaţii, la limba şi literatura română, istorie şi geografie. Ea locuiește în Oarja și merită aprecierea noastră, a tuturor. De altfel, ministrul Funeriu l-a și contactat pe inspectorul general al ISJ Argeș pentru a obține numărul ei de telefon, pentru a o felicita.


