După ce goalkeeperul Flavius Croitoru a fost convocat la echipa naţională under 20, unde a confirmat deja așteptările selecționerilor, FC Argeș mai dă un jucător pentru tricolori. Leonard Manole a primit o telegramă pentru a participa până pe 12 martie la cantonament cu lotul Under19. La începutul săptămânii viitoare el va pleca la un turneu internaţional în Italia. Leonard Manole va reveni la Pitești pe 17 martie şi va rata prima etapă a returului contra FC Maramureş Baia Mare. „O să port şi eu o discuţie cu antrenorul Viorel Dumitrescu şi o să vedem ce vom face. Cert este că am avea ceva dificultăţi, dar vom vedea dacă ne vom gândi la o eventuală amânare a acestui meci cu Baia Mare. Pe noi, ne bucură foarte mult faptul că jucătorii noştri au ajuns în centrul atenţiei antrenorilor de la loturile naţionale”, a spus managerul Cătălin Barbu.
Un ”vultur a zburat” la echipa națională
Un comentariu


