Adrian Voica, liderul SIPA Muntenia, a trimis o cerere Inspectoratului Şcolar, în care solicită, cu „colegialitate”, ca în fiecare unitate şcolară liderul de sindicat să fie membru al Consiliului de Administraţie. Gabriel Bratu, şeful învăţământilui preuniversitar argeşean a explicat că legea nu prevede acest lucru. Mai mult, dânsul chiar a solicitat directorilor să invite, cu drept consultativ, la fiecare şedinţă liderul sindical. Acesta poate asista doar în calitate de observator. În altă ordine de idei, sindicaliştii aveau, prin Legea 54/2003, art. 54, dreptul la o zi liberă pe săptămână, adică între 3-5 pe lună. În urma unei decizii a Curţii Constituţionale, ei nu mai beneficiază de acest drept.
Un nou episod din războiul Bratu-Sindicate
2 comentarii



Domnule ziarist citeste intai adresa si apoi sa te pronunti!
Nu mai bate campii!
Domnule, dupa cum stiti, de la inceput acest site a avut relatii foarte bune cu toti liderii de sindicat, inclusiv cu domnul Adrian Voica, liderul de jure si de facto al SIPA Muntenia! Editorii acestui site asteapta comunicatele, parerile si criticile pe adresa de e-mail florindbadea@gmail.com. Sau, mai bine, asteptam conferintele de presa ale sindicatelor argesene, mai ales dupa ANIadiada din ultimele zile.
Dan Badea-editor coordonator http://www.argeseanul.com