Deși existau mari dubii că SCM Pitești își va continua parcursul în fotbalul românesc după sezonul dezastruos din stagiunea trecută, echipa pornește din nou la drum. Jucătorii divizionarei a treia s-au reunit deja de marţi, după o vacanţă care a durat aproape două luni. Formația Primăriei Piteşti va fi condusă de un nou staff tehnic. Astfel, Mihăiţă Ianovschi a fost numit antrenor principal, iar Adrian Dulcea va fi atât jucător, cât şi antrenor secund. Dintre jucătorii de anul trecut au fost prezenți la reunire Albu, David, Naciu şi Vlăsceanu, iar lotul va fi completat şi cu trei fotbalişti de la CS Mioveni. E vorba despre Mădălin Delcea, Alexandru Dumitrache şi Marcu. De asemenea lotului se vor mai adăuga jucători de la grupele ’94 şi ’95 ale Şcolii de fotbal “Dani Coman”. Alb-violeții nu vor avea ca obiectiv promovarea în eşalonul secund ci se va pune accent pe creşterea tinerilor şi lansarea lor către fotbalul mare.
Un nou început pentru SCM Pitești
Niciun comentariu


