
La sfârșitul săptămânii recent încheiate, CS Mioveni s-a mai înțeles cu încă doi jucători. Fundaşul Adrian Iordache şi portarul Cristian Hăisan au ajuns la un acord de principiu cu oficialii clubului, urmând ca la întoarcerea de la Sinaia să-și parafeze înțelegerile pentru două sezoane. Pentru a negocia cu aceștia, la munte a… urcat chiar președintele clubului, Dumitru Olteanu. Cei doi s-au aflat sub comanda lui Ionuț Popa de câteva zile, evoluând în ultimele două jocuri amicale. Pe lângă ei, în probe se află și nigerianul de 27 de ani Dino Eze. Africanul a fost folosit în repriza secundă a ultimului amical, ca fundaş stânga. Este un fotbalist familiarizat cu România el evoluând la Steaua, Dinamo, UTA sau Gloria Buzău. În returul sezonului trecut acesta a îmbrăcat tricoul celor de la Prahova Tomşani, fiind forțat să plece din Libia, de la Ahly Tripoli, din cauza războiului. Ionuț Popa își mai dorește cel puțin un mijlocaș central. În acest sens, discuții avansate sunt cu fostul număr 10 alb-violet Iulian Tameș. Deși fotbalistul este atașat de Argeș, situația sa este destul de complicată. Acesta se află sub contract cu retrorgadata FC Timișoara, urmând ca zilele acestea să încerce să-și rezilieze înțelegerea cu bănățenii.


