Stareţul de la Mănăstirea cetăţuia Negru Vodă şi-a făcut parte. lui şi altor persoane, din pământurile statului, că tot sunt lăsate de la Domnul. Ca atare, Direcţia Silvică Argeş, împreună cu Instituţia Prefectului au sărit „la gâtul” stareţului pentru a-l da în judecată şi a-i anula titlurile de proprietate.
Terenurile Domnului, pe mâna omului
Stareţul Mănăstirii Cetăţuia Negru Vodă, Protosinghelul Modest Marian Ghinea, după cum îi este titulatura, ar fi luat în proprietate, desigur pe numele mănăstirii, o serie de terenuri, în special împădurite. „Stareţul Mănăstirii Cetăţuia Negru Vodă, prin întocmirea superficială şi abuzivă a unor documentaţii, s-a împroprietărit cu terenuri care nu au aparţinut niciodată lăcaşului de cult sus menţionat, se arată în comunicatul transmis de către Direcţia Silvică Argeş, În acest fel, cu sprijinul organelor locale şi sfidarea totală a administratorului proprietăţii statului (Direcţia Silvică Argeş – Ocolul Silvic Câmpulung), a reuşit ca prin Comisia Locală de Fond Funciar Cetăţeni şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar Argeş să-şi valideze suprafeţe de teren pe care nu le-au deţinut niciodată, cu atât mai mult cu cât acestea se identifică administrativ, pe raza altei localităţi (comuna Stoeneşti), contrar prevederilor Legii fondului funciar nr.247/2005”.
Preotul s-a luat la harţă cu ţiganii din zonă
Se pare că Prefectura şi Direcţia Silvică au descoperit o serie de ilegalităţi în modul cum s-au trecut terenuri din proprietatea statului, în cea a lăcaşului de cult. Mai mult, preotul s-ar fi luat la harţă şi cu ţiganii de la Cetăţeni, pe care îi ameninţă cu evacuarea. „Ilegal, cu sprijinul tacit al diferitelor instituţii ale statului, în anul 2008, s-au întocmit toate formalităţile, inclusiv eliberarea titlului de proprietate pentru teren forestier care a aparţinut statului român. Conform actelor de proprietate existente, Mănăstirea Cetăţuia Negru Vodă deţinea, în punctul Cetăţuie – Valea Chiliei numai 0,75 ha teren fâneaţă, din care 0,25 ha, la baza versantului, în vecinătatea Râului Dâmboviţa,” spun cei de la Direcţia Silvică. Fără nicio motivaţie, pentru ocuparea ilegală de noi terenuri, stareţul mănăstirii ameninţă comunitatea rromă instalată în zonă, cu măsuri de evacuare; de altfel, în acest sens se află pe rol acţiune în instanţă, depusă de preot la Judecătoria Câmpulung Muscel. Diretorul Direcţiei Silvice Argeş, Ion Dobrinoiu, împreună cu Instituţia Prefectului Argeş vor va formula acţiune în justiţie pentru anularea titlului de proprietate şi a hotărârii de validare.



