Vicepreşedintele uneperiştilor argeşeni, Ion Falcă, are toate motivele din lume să fie supărat pe pedelişti, mai exact colegii din arcul guvernamental! Deşi declară că a câştigat „pe bune” concursul pentru şefia DSV Argeş, Falcă a fost înlăturat pe criterii politice de către pedelistul de ocazie Daniel Lupu. Drept urmare, deşi Gabriel Oprea, unul dintre liderii UNPR, stă braţ la braţ cu Emil Boc, Falcă nu se poate împăca să fie doar un „aliat de conjunctură” al PDL. „Mi-ar plăcea ca PDL să îşi ţină promisiunile faţă de UNPR, iar ceea ce s-a întâmplat la DSV să nu se mai întâmple, în condiţiile în care avem o alianţă cu PDL! De ceva luni, UNPR şi cu PDL au un protocol, ratificat inclusiv la nivel judeţean… Suntem parteneri de nădejde, dar nu putem să fim la infinit doar nişte pioni politici,” a declarat Falcă.
Ion Falcă a fost manager la Direcţia Sanitar-Veterinară Argeş în perioada guvernării Năstase, între 2000 şi 2004. În urmă cu un an, acesta a părăsit formaţiunea social-democrată, alegând să se înscrie în UNPR. Pentru câteva luni a revenit la conducerea DSV, fiind însă înlăturat chiar de către unul dintre colegii săi de alianţă, Daniel Lupu.


