Un urs a fost găsit mor în această dimineață într-o pădure din comuna Retevoiești. Animalul și-a găsit sfârșitul în chinuri cumplite, fiind prins într-o capcană neautorizată, iar polițiștii au deschis dosar penal pentru braconaj.
„La locul indicat s-au deplasat polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, împreună cu reprezentanți ai Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi Argeș și Direcției Sanitar-Veterinare, care au constatat că cele sesizate se confirmă. În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de braconaj, iar verificările continuă, sub coordonarea unității de Parchet competente, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun”, transmite IPJ Argeș.