Ursul recidivează la Dâmbovicioara! În această primăvară, mai multe familii de ciobani din Dâmbovicioara, au avut pagube însemnate din cauza unui urs care a atacat de mai multe ori stâna şi autoturismele din zonă.
Ieri, un autoturism Dacia Logan a fost devastat de fiara hămesită de foame. Victoriţa Simon și băiatul său de 13 ani au urcat la stână în punctul numit „poduri”, din zona Brusturet. Autoturismul a rămas la câteva sute de metri de stână. În Dacia Logan se aflau mai multe kg de brânză de burtuf. Când femeia şi băiatul au coborât de la stână, au văzut un tablou groaznic. Ursul, acelaşi animal care în urmă cu câteva luni a mai devastat un autoturism, a spart geamurile şi a pătruns în acesta, distrugând tot ce se afla în interior. Femeia a mai fost atacată şi păgubită de încă patru ori de acelaşi urs care s-a învăţat să atace animalele păstorilor aflate în zonă. Cu toate că păgubiţii au făcut nenumărate sesizări, nici administraţia locală şi nici ocolul silvic nu au găsit o soluţie pentru rezolvarea acestei probleme. Oamenii sunt disperaţi, mai ales că pagubele aduse de fiorosul animal se ridică la mii de lei.


