Am fost criticat pentru vocabularul dur, asa ca ma voi dezice aparent de el. Voi fi pur si simplu obiectiv. La acest moment avem nevoie de constientizare si atitudine civica mai mult decat oricand. Drepturile noastre legitime sunt iluzorii, neprotejate, consfintite de o constitutie (e corect scris cu „c” mic) care e folosita pe post de material de studiu pentru studentii de la drept. Si atat.
Nu mai avem nevoie de acte, de legi, de ordine si norme metodologice. Avem nevoie sa ajungem la ratio juris. La protectia efectiva a unor drepturi indeajuns legiferate. Legile sunt criticabile, interpretabile, relative . Nu trebuie sa legiferam la nesfarsit, de vreme ce avem legea firii si bunul simt.
In teorie. In practica nu le avem. Pur si simplu nu le avem.
La acest moment avem de-a face cu cateva probleme concrete:
1. criza din sanatate;
2. lipsa infrastucturii;
3. criza din justitie;
4. problemele grave de mediu (vezi Rosia Montana si gazele de sist);
5. gravele deficiente in cheltuirea banului public si coruptia din administratie;
Toate acestea reprezinta o consecinta directa a lipsei de respect a alesilor fata de cei care i-au ales. In momentul in care un cetatean roman pune stampila pe un candidat se realizeaza un acord de vointa, un contract. Fata de promisiunile tale, ales, eu, alegator, consimt sa te aleg. Prin stampila mea aplicata pe insemnul tau electoral iti acord dreptul sa ma reprezinti. Dar, mai ales, pentru tine, alesule, s-au nascut multe obligatii: sa iti respecti promisiunile, juramantul, dar mai ales pe mine, omul care a crezut in tine.
In toata lumea civilizata contracte de tot felul se desfac cand o parte nu isi respecta obligatiile. Desi nestipulat in nicio lege, ratiunea si bunul simt ne determina sa concluzionam logic ca alesii pot fi revocati de alegatori nu doar prin votul de blam pe care tot il acordam din 1992 incoace.
Astfel, la acest moment, suntem in situatia in care ne miscam diform fara sa stim daca ne miscam sau nu. Nestiind daca ne miscam sau nu, nu putem spune daca avem directie. Suntem actorii mult prea pasivi ai unui joc foarte real, in care nu cunoastem nici replicile, nici regizorul, nici scenariul. Nu putem invoca mea culpa la nesfarsit.
Cand luam atitudine?
Pitesti, Romania, 2014
