Se anunță o vară „motorizată” pentru iubitorii de două toți dar și pentru locuitorii orașului Mioveni.
În perioada 22-23 iunie, Parcul Făget din oraș găzduiește festivalul moto „ROCK and RIDE” organizat de argeșenii din clubul „BAD BREED M.C.” și Primăria Mioveni.
Este un bun prilej de revedere pentru toți cei care iubesc mersul pe motocicletă și muzica rock.
Clubul moto „BAD BREED M.C.” se bucură de toată susținerea Administrației Locale în ceea ce privește costurile organizării unui astfel de eveniment, (lumini, scenă, locație și multe altele).
În cadrul festivalului, cei prezenți se vor putea bucura din plin de berea rece, concertele de la scenă, recitalurile muzicale și nu în ultimul rând parada moto).
Nu se va percepe taxă de intrare în perimetrul festivalului.
Locația va dispune și de o zonă de campare pentru corturi, iar cei care doresc alte spații de cazare au la dispoziție hotelurile și pensiunile din Mioveni.
Așadar, pe 22 și 23 iunie, let’s „ROCK and RIDE”! \m/


