Mai întâi a „pictat” cu lut şi balegă, copil fiind, apoi cu sânge şi cu seva frunzelor, iar la maturitate a învăţat să folosească aproape orice obiect sau culoare pentru a realiza ceva frumos. Artista Venera Toma este un fenomen! La cei 78 de ani ai săi a realizat picturi şi lucrări artistice de o natură mult diferită de obişnuit. Niciodată nu a vândut nimic din ceea ce a lucrat, totul a fost dăruit, pentru că acesta este rolul artei, să fie dăruită. Dumnezeu a dăruit-o la rândul Său cu o dragoste pentru frumos aparte, şi cu o sensibilitate artistică manifestată încă de la vârsta de şase ani, când a început să picteze. Fiică de învăţător, Venera Toma a crescut într-o familie în care valorile spirituale au fost pe primul plan.
Primul ei „tablou” realizat a fost absolut nonconformist, la vârsta de şase ani, pe burta viţelului din gospodăria părinţilor, cu balegă. Apoi a început să picteze cu… sânge de la păsările tăiate în gospodărie şi cu sevă de la frunzele pomilor, pe o pânză „sustrasă” dintre ţesăturile mamei. A pictat de-a lungul carierei peste 35000 de tablouri inspirate din diverse teme, de la peisaje, flori şi natură, până la animale şi icoane. A expus în România, dar cel mai mult în străinătate, în galerii cu scop didactic.
„Pictez de la vârsta de 6 ani, vârsta la care o pictam pe Joiana”
A expus atât în ţară, dar mai mult în străinătate, având expoziţii în peste 12 ţări, dintre care amintim Danemarca, Bulgaria, Norvegia, Rusia şi chiar la Sindney. Artista nu a dorit niciodată să vândă vreo creaţie de-a sa, totul a fost dăruit.
„Niciodată nu mă voi opri. Vreau să mor cu pensula în mână”
Artista, ajunsă la o venerabilă vârstă, pictează de o viaţă şi face acest lucru absolut dezinteresat din punct de vedere material. Vrea ca prin frumos să-i ajute pe alţii, să le înfrumuseţeze viaţa şi să-şi exprime propriul suflet. Spune că vrea să moară cu pensula în mână şi că niciodată nu se va opri din pictat. Lucrările sale sunt mult mai apreciate în străinătate decât în România, acolo artista fiind primită cu mult mai multă deschidere . Simte cå, din ce în ce mai mult, oamenii din România se îndepărtează de artă. „Tot ceea ce este de proastă calitate, şi aici mă refer la orice domeniu de artă, este foarte bine promovat şi destul de repede are priză la public. Tinerii din zilele noastre nu mai ştiu să aprecieze arta şi frumosul, nu mai vor să aibă contact cu ceea ce ţine de artă”, spune Venera Toma. În tinereţe a fost şi instructor de dansuri populare, în special căluşul din zona Munteniei, iar acum se ocupă şi de colaje sau diferite forme de artă inedite: sculpturi în dovleac, figurine şi aţă maiestuos realizate. Niciodată nu a vrut să părăsească România şi nici măcar Costeştiul, acolo unde este foarte legată de copiii de la centru Hercules. Se simte încă tânără şi ştie că are ce oferi acestor copii cu nevoi speciale, de aceea este mereu alături de ei. Îi învaţă să picteze, să creeze şi să aprecieze frumosul. Multe dintre tablourile realizate de ea au ajuns în casele celor cărora ea le-a oferit.
Arta, transmisă în familie
Venera Toma se bucură acum, după mai bine de zece ani, de reîntâlnirea cu fiicele sale, plecate peste hotare. Mai are un fiu, în ţară, la Alexandria, care i-a moştenit talentul, şi un nepoţel de şapte ani, născut şi crescut până acum în Danemarca, copil care are şi el o mare pasiune pentru pictură. „Fiul meu cel mare, Alice, care locuieşte în Alexandria, m-a moştenit în arta picturii, ba pot spune că m-a întrecut în creaţie şi talent, dar şi nepotul meu Nicolai, în vârstă de 7 ani, se pare că îmi va călca pe urme, cochetând cu pensula şi cu şevaletul. Este mâna Proniei, care a mai vrut încă o dată în viaţa mea să am această bucurie, să am alături de mine cele doua fiice, una venită din Danemarca, unde este căsătorită, iar cea mică, din Spania, unde lucrează. Odată cu fiica cea mare, Elena Stănculescu Brisson, a venit pentru prima dată şi nepotul meu, în vârsta de 7 ani. Mă bucur nespus de mult să îi pot avea încă o dată lângă mine, sper ca şi fiul meu să vină să mă viziteze şi astfel familia ar fi întregită, sau oarecum reîntregită, deoarece am mai avut un fiu pe care l-am pierdut cu ceva ani în urmă, lucru ce-mi umbreşte puţin fericirea”, spune artista.
„Dacă nu ar fi fost pictura, aş fi reinventat limbajul culorilor”
– Ce înseamnă pictura pentru dumneavoastră?
Spirit, tinereţe, revigorare, speranţă, exprimare.
– Ce sfaturi aveţi pentru tineri şi cum ar trebui să se raporteze ei la artă?
Oare se mai raportează tinerii la artă şi la valorile morale!? Mi-e greu să cred asta, dar totuşi… le-aş recomanda să fie selectivi să dea frâu liber imaginaţiei şi creaţiei. Ce alte tipuri de lucrări mai realizaţi, în afară de pictură clasică şi ce materiale folosiţi?
Creez din orice există şi este palpabil, de la peturi reciclabile, frunze, mărgele, scoici, modelări din lut pe care îl colorez, totul se poate crea în viziunea mea.
– Ce aţi fi ales să fiţi, dacă nu ar fi existat pictura?
Am fost o jumătate din viaţă învăţătoare, dar dacă nu ar fi fost pictura, pentru mine aş fi reinventat o nouă formă de exprimare a artei şi talentului numită „limbajul culorilor”.
